Un punct de sprijin

In Ioian 17:23 scrie:

Eu în ei, şi Tu în Mine; -pentruca ei să fie în chip desăvîrşit una, ca să cunoască lumea că Tu M’ai trimes, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.

 

Asta inseamna ca Dumnezeu ne iubeste pe noi la fel de mult cum a iubit pe propriul Lui Fiu. Stim ca Dumnezeu nu minte, stim ca Dumnezeu este consecvent si nu nedreptateste pe nimeni. Ma gandesc cata stabilitatea sufleteasca am primi daca am pune la inima versetul acesta. De ce sa imi mai pese ce cred oamenii schimbatori, cand stiu ce crede Dumnezeul neschimbator despre mine? Totusi pentru a fii mai exacti, acest adevar este valabil pentru cei ce cred si il urmeaza pe Domnul Isus in vietile lor.

Sa fiti binecuvantati!

Scapa de manie!

Prin veacul al patrulea erau nişte oameni care se retrăgeau în pustia Egiptului, ca să nu mai cadă în mâna persecutorilor. Fugeau acolo pentru un timp şi trăiau izolaţi de oameni; aşa au luat fiinţă mânăstirile.
Cineva de acolo a venit la unul dintre ei numit Macarie şi i-a spus:
– Ce mă fac cu iuţimea asta a mea? Iau foc numaidecât când cineva îmi spune un cuvânt greu. Ce să mă fac?
Macarie i-a spus:
– Nu de mult a murit cutare frate. Du-te la mormântul lui şi strigă-i cele mai mari insulte: Bine că ai murit, că au scăpat atâtea suflete de tine… Şi vino după aceea să-mi spui cum a fost.
El a ascultat, căci ascultarea era în rânduielile călugăreşti.
– Ei, ce ţi-a răspuns când i-ai spus că bine că a murit?
– Ce să zică? N-a zis nimic.
– Cum n-a zis nimic?
– Dacă e mort, cum o să mai zică?
– Du-te acum tot acolo şi strigă-i cele mai dulci cuvinte: O, tu erai o podoabă între noi, un om ales, un om de la care oricine putea să înveţe; ce mare pagubă că ai murit!… Apoi, vino să-mi spui.
Acela s-o fi dus, nu s-o fi dus, dar a venit înapoi la Macarie.
– Şi ce a zis?
– N-a zis nimic; dacă e mort, cum să zică?
– Apoi, asta e salvarea ta: „Socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu în Cristos Isus, Domnul nostru.” Nu te mai preocupa, nu este treaba ta, e un teren pe care tu nu poti intra. Ocupate de Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, atat. Restul nu sunt ale tale.

* Tudor Popescu – Despre suferinta

Calea biruintei – Bound

Predicatorii care dobândesc rezultate remarcabile pentru Dumnezeu sunt acei oameni care au învins în cererile lor aduse lui Dumnezeu şi de aceea îi imploră cu îndrăzneală pe oameni. Doar predicatorii care sunt cei mai tari cu Dumnezeu, în cămăruţele lor de rugăciune,  sunt şi cei mai tari la amvoanele lor dinaintea oamenilor.

Va recomand un film

Un film pe care il recomand cu caldura tinerilor, e foarte bun pentru adolescenti. Este ca o varianta moderna a unui film celebru, dupa scrierea lui John Bunyan. Nu spun mai mult ca sa nu stric interesul 🙂

Filmul il puteti viziona aici „The Wylds” gazduit pe site-ul http://www.tinericrestini.net/

Filmul prezinta realitati profunde din viata contemporanta pentru un crestin adevarat. Da solutii autentice, in afara lucrurilor care mai pot fi imbunatatite, ideile sunt memorabile.

Vizionare placuta!

PS puteti reveni cu pareri 🙂

Sfarsitul lumii

Am citit niste articole despre sfarsitul lumii, stiu ca oamenii sunt foarte atrasi de necunoscut si atunci cand cineva pretinde ca stie totusi, desi oamenii intuiesc ca ceva nu este in regula, totusi se inghesuie sa citeasca. O sa prezint trei perspective asupra sfarsitului lumii, una cred ca este cinstita, celelalte doua.. nu.

Sfarsitul lumii, in 2116!

Calendarul mayas a fost recalculat de cercetatoriAnul in care va veni sfarsitul lumii continua sa-i fascineze pe cercetatori si prezicatori deopotriva. Doi oameni de stiinta din Germania au refacut calculele din calendarul mayas si au concluzionat ca sfarsitul lumii va veni in 2116.Fratii Bohm sustin ca John Eric Sidney Thompson, cel care a spus ca data pe 21 decembrie 2012 se incheie calendarul mayas, a gresit calculele. Cercetatorii mai declara ca acesta a viciat retranscrierea calendarului mayas in calendarul crestin.La realizarea noilor calcule s-au luat in considerare si perioadele in care orasele mayase au fost ocupate de inamici.Data: 23.03.2011 / Sursa: Andreea Tatomir

21 mai 2011 este data la care vine sfarsitul lumii, sustine Harold Camping

Sfarsitul lumii s-a reprogramat pentru data de 21 mai 2011, potrivit unor preziceri facute de grupul de crestini The Family Radio Ministry din Statele Unite. Membrii grupului spun ca sfarsitul lumii din 21 Mai este prezis in Biblie, insa nu a fost interpretat corect Continuă lectura „Sfarsitul lumii”

Predicatorii bisericii primare – Bounds

Oamenii aceia erau dintr-o bucată, predicatori inspiraţi, curajoşi, neclintiţi, disciplinaţi şi sfinţiţi. Pentru ei predicarea însemna lepădare de sine, crucificare de sine, era munca grea şi istovitoare a martirului. Se angajau la ea într-un fel care se vedea la generaţia lor şi care zămislea pe următoarea nenăscută încă, pentru Dumnezeu. Omul ce propovăduieşte este omul care se roagă. Iar rugăciunea este arma cea mai puternică a predicatorului. Ea, forţa omnipotentă în sine, este cea care dă viaţă şi forţă la tot.

Arhitectura dinamica

Dimineata esti cu fata la rasarit, pana seara esti la apus, sau ai dat chiar o tura de orizont.. 🙂 Incredibil!

Have you ever seen a building in motion that actually changes its shape?
It sounds incredible, but not with Dr. David Fisher. This building will never appear exactly the same thing twice.

It’s unbelievable but you will have the option of waking to the sunrise in your room and enjoy sunsets over the ocean at dinner.

Besides being an incredible engineering miracle that will produce energy for itself and even to other buildings because

there will be wind turbines installed between every floor control (Fig. 2).

So an 80-story building will have up to 79 wind turbines, making it a true green power plant.

* multumesc Jony pentru foto 🙂

Amvonul zilelor noastre – Bounds

Amvonul zilelor noastre este slab la rugăciune. Mândria învăţăturii se opune umilinţei rugăciunii. Prea de multe ori, rugăciunea amvonului, este doar oficială – o performanţă săvârşită pentru rutina serviciului. Pentru amvonul modern, rugăciunea nu mai este forţa din viaţa lui Pavel sau din lucrarea lui. Orice predicator care nu face din rugăciune un factor primordial al lucrării sale şi al vieţii sale, este un slab slujitor al lucrării lui Dumnezeu şi prea neputincios să ducă mai departe cauza lui Dumnezeu, în această lume. – Edward McKendree Bounds

De ce are Dumnezeu nevoie?

In principiu cred ca nu are nevoie de nimic si nimeni Dumnezeu. El nu depinde de nimic, exista prin Sine insusi, dar cred ca ce spune Bounds aici este adevarat:

Nu de marile talente, nici de învăţătură multă, nici de  predicatorii mari, are Dumnezeu nevoie, ci de oameni mari în sfinţenie, mari în credinţă, mari în dragoste, mari în fidelitate, mari pentru Dumnezeu – de oameni care predică predici sfinte la amvon şi trăiesc vieţi sfinte, în afara lui. Ei sunt cei ce pot modela o generaţie pentru Dumnezeu.

 

Cuvinte de Duh – Bounds

Predica nu se poate ridica la capitolul viaţă, mai presus de omul ce o ţine. (nu va putea da mai multă viaţă decât are predicatorul, în momentul predicii !) Nişte oameni morţi vor ţine predici moarte, iar predicile moarte, ucid. Totul depinde de caracterul spiritual al predicatorului. În dispensaţia evreiască Marele preot avea bătut în pietre scumpe pe o plăcuţă de aur, ”sfinţenie Domnului”. La fel fiecare predicator aflat în lucrarea lui Hristos trebuie să fie modelat şi stăpânit de acelaşi motto sfânt. Este o ruşine strigătoare la cer pentru ca lucrarea creştină să fie mai prejos în sfinţenia caracterului şi sfinţenia purtării, decât preoţia evreiască.- Edward McKendree Bounds

Ursuletul defect

Un baietel era intr-un magazin cu papusi. Gaseste un ursulet cu piciorul rupt, se duce la vanzator, ii spune ca papusa aceasta ii place si vrea sa o cumpere, la care vanzatorul spune ca ceva este in neregula si ca trebuie sa cumpere o papusa intreaga, fara defectiuni. Ursuletul avea piciorul rupt! La care copilul isi sumeteca pantalonul de la piciorul stang. Avea o proteza.. Si eu am avut piciorul rupt, ursuletul acesta are nevoie de cineva care sa il poata intelege. Eu am trecut prin asa ceva.

In lume sunt atatia oameni care au nevoie de cineva care sa ii poata intelege..

Testul marshmallow

Ma bucur ca Cristi are informatiile pe care nu am putut sa le notez in privinta unui test „Testul marshmallow”. In speciar observatiile de la urma sunt interesante. Iata testul!

La Standford au fost abordati copii de patru ani.

Un grup destul de mare, fiecare individual a fost dus intr-o cameră. Au lăsat un marshmallow (o prajitura pufoasa americana) in cameră și i-au spus că dacă vrea poate să îl mânânce, dar dacă nu îl va mânca până la întoarcerea lui, mai primește unul.

Testul a urmărit copiii pe perioada de 20 de ani. Cercetătorii au descoperit că:

Cei care au mancat:

  • Nu au făcut bine față la stress
  • Erau usor iritabili
  • Aveau tendinta de a lupta cu altii
  • Slab în fața tentațiilor

Cei care nu au mancat

  • Mai capabili să atingă țelurile
  • Au luat note mai mari la examene importante
  • Au așteptat un viitor mai bun

Cei care au mancat

  • Flexibilitate mentală scăzută
  • Au demonstrat o inteligență emoțională scăzută
  • Tendința de a fi singuratici
  • Nu au manifestat încredere în sine în responsabilități

Cei care nu au mancat

  • Mai capabili să intre in relații profunde
  • Tendința de a fi oameni de încredere
  • Mai responsabili
  • Au demonstrat auto-control

Tu de care parte crezi ca ai fi fost? 🙂

Renunta si tine


 


Renunţă la a-i mai judeca pe alţii: descoperă-l pe Cristos care trăieşte în ei!
Renunţă la a mai spune cuvinte care rănesc: umple-te de cuvinte care vindecă!
Renunţă la a mai fi nemulţumit: umple-te de recunoştinţă!
Ţine post de nervi: umple-te cu răbdare!
Ţine post de pesimism: umple-te cu speranţă!
Ţine post de preocupări inutile: umple-te de încredere în Domnul!
Renunţă la a te mai plânge: umple-te de respect pentru acea minune care este viaţa!
Renunţă la a-i mai stresa pe alţii: umple-te de o rugăciune neîncetată!
Renunţă la a mai fi acru: umple-te de bunătate!
Renunţă la a-ţi da importanţă: umple-te de compasiune pentru ceilalţi!
Renunţă la teama pentru lucrurile tale: umple-i pe ceilalţi de darul tău!
Renunţă la a mai fi descurajat: umple-te de entuziasmul credinţei !
Ţine post de tot ceea ce te separă de Iisus: umple-te de tot ce te apropie de El!
––

“Iată postul plăcut Mie: desleagă lanţurile răutăţii, desnoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pînea cu cel flămînd, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acopere-l, şi nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi.” 

Isaia 58

Cu deosebita consideratie,
Gruia Docan

Inteligenta emotionala EQ – definitie

Asa cum scriam in articolul anterior am participat la o conferinta cu subiectul “Inteligenta
emotionala” si ceea ce mi-a placut foarte mult la Domnul Iisus a fost capacitatea de sinteza. Poruncile lui Dumnezeu El le-a rezumat la doua: „Sa iubesti pe Dumnezeu si sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti”. Sau chiar toata legea si proorocii a rezumat’o la “Tot ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel”

Am urmarit in aceasta conferinta o definitie a inteligentei emotionale EQ pentru a o putea identifica si prelucra si spre finalul intalnirii am gasit’o. O sa v’o dau si dv iat’o!:

“Inteligenta emotionala este capacitatea de a-ti identifica emotiile tale si pe ale celorlalti spre a le armoniza”

Ce bine ar fi sa stim care sunt emotiile alotra si ce facem cu emotiile lor!! S-a vorbit de sindromul “Habar nam”, in care se spunea ca unii habar nu au ce fac cu sentimentele altora, si se mai cred si specialisti… sunt “Habar-nisti”

In fine, lucrurile sunt foarte serioase chiar daca au fost spuse in spirit de gluma.

S-a dovedit ca in viata reusesc nu cei ce au coeficient de inteligenta ridicat neaparat, ci mult mai des cei ce au coeficient de inteligenta emotionala. Emotiile sunt mult mai puternice si mai mari decat intelectul. Oamenii sunt mult mai mult fapturi emotionale, decat rationale. Armonia emotiilor creeaza platforma pentru succesul ideilor. De aceea concluzia finala este ca EQ (coeficientul de inteligeta emotionala) este mai importanta decat IQ (coeficientul de inteligenta). Aceasta imagine ilustreaza concluzia subiectului.

Toate bune!

Inteligenta emotionala

Astazi am participat la o conferinta pe tema “Inteligenta emotionala” in cadrul organizatiei Pro-culture. Este un subiect care ma preocupa mult in ultimul timp. Am fost incantat sa ascult prelegerile si seminariile profesorului universitar David Ginn. A absolvit Universitatea Wheaton din Chicago. Locuiește în Europa din 1992, a trăit 11 ani în România și 8 în Ungaria. În prezent este director de Leadership & Resurse Umane pentru organizația New Life Eastern Europe.

Sa va dezvalui un secret al meu cu fratele David Ginn. Mi-a fost profesor la Institutul Teologic Baptist, dar el impreuna cu sotia lui au fost familia de onoare la nunta mea, echivalentul “nasului” la ortodocsi 🙂 Sunt foarte incantat de aceasta legatura cu familia Ginn, insa ei s-au mutat mai de mult in Ungaria, asa ca legaturile noastre s-au rarit. A fost placut sa vorbesc cu el dupa mai multi ani in care nu ne-am mai vazut.

La conferinta erau majoritatea necredinciosi, studenti, profesori si oameni angajati in diverse institutii ale statului. Am observat ca functia de pastor, nu mai este una de care sa te feresti ca o ai, oamenii fiind deschisi si parand sa aprecieze tinuta civila spre deosebire de imbracamintea specifica a preotilor ortodocsi sau cei catolici.

Stand de vorba cu un student, din vorba in vorba ne prezentam ceea ce facem fiecare. Cand mi-a venit randul sa spun ce fac, i-am spus ca sunt Pastor Baptist, el a raspun imediat: “De patru luni Dumnezeu mi-a schimbat viata si am inceput sa citesc Noul Testament. Eram jos de tot si Dumnezeu m-a ridicat. Am auzit ca unii fac diferente intre Vechiul Testament si Noul Testament, dar eu nu cred. Eu cred ca Noul Testament este fundamentat in Vechiul, asa ca eu am ales sa citesc si Vechiul si Noul Testament.” Am fost fara cuvinte. 🙂 Mi-am adus aminte de textul acela din Habacuc 2:14

“Căci pământul va fi plin de cunoştinţa salvei Domnului, ca fundul mării de apele care-l acopăr”

Am avut o discutie buna despre insemnatatea Vechiului si a Noului Testament. A fost un timp minunat la aceasta conferinta.

Printre gandurile dezbatute la conferinta au fost:

Cand un om cunoaste anumite lucruri inseamna ca el stie despre anumile lucruri la nivel intelectual. Cand un om constientizeaza ceva, inseamna ca el deja traieste, Continuă lectura „Inteligenta emotionala”

Despre curaj

Se spune de Alexandru Macedon, ca atunci cand i s-a spus ca erau sute de mii de persi. Totusi, a spus el, macelarul nu se teme de miliarde de oi. Ah! A spus altul, atunci cand isi vor incorda arcurile, persii vor intuneca soarele cu sagetile lor. Vom lupta mai bine la umbra! – a strigat eroul.