Un cunoscut savant francez susţine că a găsit medicamentul care învinge coronavirusul. „Consider că ar fi imoral să nu-l administrez“ – Adevărul.ro

Didier Raoult spune că a demonstrat încă de acum 13 ani că medicamentul său distruge viruşii din familia coronaviridelor FOTO Le Parisien Directorul Institutului Spitalului Universitar pentru Infecţii Mediteraneene (Bouches-du-Rhône), cunoscutul infecţiolog Didier Raoult, specialist în boli infecţioase tropicale emergente, este convins că

Adevărul despre vaccinul care va fi testat în România. În ce constă antidotul

Autor: Ana Chivu
15:56, 22 mart. 2020

Adevărul despre vaccinul care va fi testat în România

Ieri, 21 martie, românii au primit un anunț îmbucurător – România va face parte din țările care vor testa un vaccin împotriva COVID-19. Azi, Răzvan Popescu Mirceani, biolog, aduce în prim-plan detalii despre antidot. În ce constă acesta și ce spune specialistul despre situația actuală?

Pandemia și Dumnezeu

sursă

(Habacuc 3:5) Înaintea Lui merge ciuma, şi molima calcă pe urmele lui.

Prin anul 980 i.Hr., David printr-o ciumă s-a pocăit de mândria lui înaintea lui Dumnezeu. A poruncit lui Ioab să îi numere toți oștenii. Avea în total 1.300.000 de luptătări. S-a smerit, a mărturisit păcatul și viața lui s-a îndreptat și Dumnezeu a vindecat și orașul lui (2 Samuel 24).

  • Uneori Dumnezeu folosește pandemia pentru a îndrepta un sfânt. Pentru că interesele Lui cu acel om sunt veșnice, merită să facă așa.

Ce să faci în vremurile acestea?

„Care este deci robul credincios şi înţelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă? Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa! Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale.” (Matei 24:45-47)

Trăiește igienic!

1.Virusul are o contagiozitate foarte mare, adică se poate contamina un număr mare de persoane care intră în contact cu o persoană cu COVID-19. Din acest motiv, este estenţial în primul rând să evităm contactul cu diverse persoane în această perioadă.

2. Purtaţi mască (sper să înceapă să fie disponibile pentru toată lumea cât mai repede). Dar trebuie să ştiţi că masca nu vă protejează foarte mult împotriva contaminării cu Covid 19, ci mai degrabă împiedică transmiterea de la persoanele ce poartă mască la celelalte, dar este foarte important şi acest lucru pentru că nu ştim care suntem contaminaţi şi care nu. Masca chirurgicală (acea albastră) este de unică folosinţă, adică puteţi să o purtaţi maxim o zi, de preferat sub 4 ore. Daca însă o scoateţi sau o umeziţi, trebuie să o schimbaţi.

Insistaţi ca oamenii pe care îi cunoaşteţi să poarte mască pentru a se proteja pe ei şi pe voi.

Dacă nu se găsesc măşti, puteţi improviza. Puneţi în faţa gurii şi nasului (pe care trebuie să le acoperiţi pentru ca protecţia să fie eficientă) un şal, fular, guler de schi, baticuri etc. Şi nu le purtaţi tot timpul, ci doar când sunteţi într-o zonă în care există posibilitatea să trasmiteţi sau să primiţi virusul. Când ajungeţi acasă spălaţi masca improvizată , iar dacă puteţi, ar fi ideal să o fierbeţi şi să o călcaţi la temperatură mare (depinde de material). Dacă nu aveţi această posibilitate, folosiţi mai multe maşti improvizate şi lăsaţi masca care este posibil să fie contaminată la aer sau în saci, câteva zile, timp în care viruşii pot muri.

3. Nu staţi faţă în faţă cu cineva la o distanţă mai mică de 2 m şi nu stati mai mult de 15 minute ca durată.

4. Aerisiti bine camera în care locuiţi sau vă desfăşuraşi activitatea de cât mai multe ori posibil. Astfel scădeţi concentraţia virusului în aer.

5.Tuşiţi sau strănutaţi la nivelul cotului.

6. Mănuşile te protejează, dar reprezintă şi o mare capcană, deoarece crezi că dacă ai mănuşi nu te contaminezi. Dacă mănuşa este contaminată şi pui mâna pe faţă, te contaminezi. Mănuşa te protejează dacă o porţi în zone potenţial contaminate, iar când ieşi din aceste zone, să o scoţi, o arunci şi te speli bine pe mâini. Daca nu o arunci, devine sursă de contaminare. Ai grijă şi unde o arunci, pentru că poţi contamina acea zona.

De fapt, măsura principală este să nu duci mâna la faţă (cu sau fără mănuşă) şi să te speli de cât mai multe ori pe mâini cu apă şi săpun, cel puţin 20 sec, astfel încât să frecaţi bine toată suprafaţa ambelor mâini şi între degete.

7. Dezinfectaţi des mânerul uşii de la intrarea în casă sau din încăperile unde lucraţi.

8. Pentru a evita contaminarea prin haine, când ajungi acasă, după ce te-ai spălat pe mâini, te dezbraci de hainele de stradă, le pui pe balcon sau într-un loc prestabilit, care să poată fi dezinfectat şi poti face un duş sau dupa ce te speli din nou pe maini, te îmbraci în hainele de casă.

Hainele de strada este bine să le laşi 24-48 de ore, dacă nu le poţi dezinfecta sau călca la temperatură mare.

9. Pentru a evita contaminarea prin talpa pantofului. S-a constatat mai nou ca acest virus este rezistent pe sol, iar în zonele unde sunt multe persoane contamiate sau unde se scuipă pe jos, pe sol se gasesc o cantitate mare de viruşi. Este unul din motivele pentru care apar noi şi noi cazuri, deoarece talpa pantofului este contaminată. Din acest motiv recomand ca la intrarea în casă să aveţi două preşuri, unul în exterior şi altul în interior. Cel din exterior să fie îmbibat în soluţie de clor. De pe primul preş treci pe al doilea, te descalţi ş îţi pui pantoful în acelaşi loc zilnic, undeva lângă intrare, pe o suprafaţă ce poate fi dezinfectată cu clor. NU UMBLA ÎN ACEEAŞI PANTOFI AFARĂ ŞI ÎN CASĂ!

10. Paşi recomandaţi când ajungem acasă:

a. Înainte de a intra, dacă avem mănuşi, le dăm jos şi le punem într-o pungă pe care o sigilăm şi aruncăm la coşul de gunoi de afară.

b. Ştergem talpa pantofului de preşul din exterior îmbibat cu clor

c. Intram în casă

d. Ne descălţăm şi punem pantofii de strada în acelaşi loc, dar să nu fie acela în care ţinem pantofii de casă

e. Luăm pantofii de casă

f. Ne spălăm bine mâinile

g. Ne schimbăm hainele şi le izolăm pe cele de stradă

h. Dezinfectăm clanţa sau întrerupătoarele, cheile, telefonul sau alte obiecte folosite

i. Ne spălăm din nou pe mâini

j. Aerisim des încăperea

Dacă ne creăm un automatism pentru a urma aceşti paşi, ne va putea feri de boală, să nu uităm că poate fi o bătalie pe termen mai lung şi orice amănunt poate conta.

11. Virusul se elimină din organismul omului bolnav prin:

– aerul expirat

– materiile fecale (scaun)

Deci trebuie sa întrerupem aceste 2 verigi din lanţul de transmitere.

12. Boala evolueaza sever în special la persoanele cu risc : bătrâni peste 65-70 ani , persoane cu boli cronice care nu sunt ţinute sub control, cum ar fi diabet zaharat, obezitate, boli cronice de plamani ( astm bronsic, BPCO), boli cronice cardiace ( HTA, cardiopatie ischemica,etc), boli cronice de ficat ( ciroza hepatică), boli autoimune, neoplazii. Procentul de deces la aceste persoane poate fi mare.

Marea majoritate a persoanelor sub 60 ani, care nu au patologii asociate fac forme uşoare sau, chiar dacă fac forme mai severe, procentul de deces la acestea este foarte mic. De aceea, este justificată să fim îngrijoraţi pentru persoanele cu risc. Trebuie să ne concetrăm să-i protejăm pe aceştia cu acţiuni concrete.

13. Pandemia a apărut datorită faptului că acest virus este unul nou, pentru care oamenii nu au imunitate (deci nu au cum să se apere iniţial). Epidemia începe să se stingă în momentul în care peste 60% din oameni se imunizează. Imunizarea se poate face pe două căi:

1. prin boală (făcând boala)

2. prin vaccinare

Cum încă nu avem vaccinul, putem avea două direcţii strategice de acţiune:

1.Să protejăm bătrânii prin izolare totală, iar restul să facă boala, se imunizează şi încetul se stinge epidemia. Aceasta strategie are dezavantajul că trimitem la luptă tinerii, care în mod normal fac forme mai uşoare, dar există şi aici un risc, mai mic, de evoluţie nefavorabilă.

2.Să ne protejăm cu toţii cât mai bine, dar mai ales bătrânii, ca să câştigăm timp până apare vaccinul, cât şi până apare un tratament dedicat acestei boli.

Foarte probabil că un vaccin eficient nu va apărea înainte de sfârşitul anului. Bineînţeles că o strategie de izolare pe termen mai lung are dezavantajul că produce consecinţe economice extrem de negative pentru foarte multe domenii şi pentru foarte mulţi oameni.

Nu este deloc uşor să se găsească strategia ideală, important este totuşi să luăm măsurile necesare pentru a permite sistemului nostru de sănatate să nu fie copleşit şi să functioneze în parametri optimi, pentru ca toţi cei care necesită cu adevarat asistenţă medicală calificată să poată beneficia de ea.

În caz contrar vom avea soarta Italiei.

Săptămâna viitoare este una decisivă, una în care trebuie să acţionăm eficient, în masă! Altfel, la sfârşitul săptămânii viitoare cazurile care vor necesita spitalizare pot fi atât de multe, încât se va instala rapid panica, va fi foarte greu să se mai facă ceva coordonat şi fiecare va încerca să acţioneze individual să încerce să se salveze cumva.

TREBUIE EVITAT CU ORICE PREŢ ACEST SCENARIU pentru că şansele de reuşită pe cont propriu, mai ales în cazurile care conduc la complicaţii sunt foarte mici.

Dacă nu conştientizăm ACUM, în masă, că nu e de joacă, dacă încă ne credem mai presus de ceea ce se întâmplă în Italia (şi nu numai), peste foarte puţin timp poate fi prea târziu, putem pierde pe mulţi dintre cei dragi.

Dar, hai să folosim acest timp şi să acţionăm împreună în fiecare dintre zilele care urmează!

Este nevoie de coeziune socială, de implicare a cât mai multor oameni şi instituţi ale statului în mod coordonat, astfel încât, cel puţin pe plan local unde acţionăm noi, să câştigăm acest război, limitând cât mai mult posibil pierderile, chiar fără pierderi dacă se poate.

Concret, cu ce putem începem fiecare dintre noi:

1. Să ne evaluăm riscurile personale şi familiale:

– unde şi în ce situaţie ne putem îmbolnăvi ?

– cui putem da boala ?

– aplicăm măsurile de prevenţie cât mai complet şi cât mai corect posibil?

– intrăm într-una din categoriile de risc ?

– de unde putem cere ajutor?

– cui putem oferi ajutor?

2. Să vedem cum ne putem implica la nivel individual cât şi colectiv (pentru că multe măsuri colective ne vor proteja şi individual)

3.Sa respectăm cu stricteţe regulile şi recomandările.

Îmi cer scuze din nou pentru lungimea textului, dar sper să fie de ajutor.

Sunt convins că mai aveţi şi voi de menţionat şi alte aspecte, pe care poate le-am scăpat.

Vă rog să o faceţi, prin comentarii la această postare, dar vă rog să fie cât mai concrete şi mai practice.

Ţinem aproape, deşi păstrăm distanţa!

Numai împreună vom reuşi!

*Sursa

https://m.adevarul.ro/locale/timisoara/sfaturile-pretioase-medicului-musta-eviti-contaminarea-haine-pantofi-manusile-mare-capcana-1_5e7880715163ec42711f2d8a/index.html

Atenție la depresie!

Se produce de la schimbarea bruscă a comportamentului, mai ales că e în mod restrictiv. Veștile rele, veștile neadevărate, false, negative contribuie la acest lucru. Devii frustrat, începi să te revolți, apoi conștiința reacționează și gata, începi să aluneci.

1. Fă zilnic ceva constructiv!

2. Citește Biblia cu consecvență îm mod consistent!

3. Lasă totul în mâna lui Dumnezeu!

4. Nu fă lucruri împotriva conștiinței!

5. Continuă să slujești pe Dumnezeu ca înainte, dar în noile condiții!

6. Varsă-ți necazul înaintea Domnului!

7. Fă ceva de care să te bucuri în fiecare zi!

  • Richard Wurmbrand, Nicolae Moldoveanu și alții, în închisoare au făcut activități spirituale: predici, cântări etc. din acest considerent la început, iar apoi Dumnezeu a schimbat tot răul în bine.

Directorul Institutului „Matei Balş”: „România va avea un vaccin experimental adus din Marea Britanie”.

Directorul Institutului „Matei Balş”: „România va avea un vaccin experimental adus din Marea Britanie”. În cât timp vor începe testele pe voluntari

Profesorul universitar Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului Matei Balş, a declarat că în termen de aproximativ o lună un vaccin experimental împotriva noului coronavirus făcut în Marea Britanie ar putea fi adus în România şi testat pe grupe de persoane.

Citeste mai mult: /adevarul.ro/news/societate/directorul-institutului-matei-bals-romania-vaccin-experimental-adus-marea-britanie-In-timp-vor-incepe-testele-voluntari-1_5e74f1b15163ec42711038fd/index.html

Ierarhia socială

Ierarhia socială în viziunea lui Petre Țutea este aceasta!

Primii și ultimii sunt cei mai prigoniți. Oamenii persecută pe cei ce sunt mai jos sau mai sus de ei în general.

Cel mai jos și cel mai sus poți să ajungi cel mai ușor: ca să fii infractor, trebuie să te lași dus doar de patimi; ca să devii sfânt, este suficient să crezi în Domnul Isus, dar trebuie să o faci din toată inima.

De asemenea ca să fii nobil, este suficient să te naști așa, iar apoi mai puțin contează educația și caracterul tău; ca să fii om simplu nu este prea greu, trebuie să faci doar ce fac ceilalți.

Ca să fii intelectual este nevoie să fii disciplinat, să lucrezi, să citești; geniile muncesc mult pentru a da lumii ceea ce alții nu o pot face.

Acum nu trebuie să asociem pe sfinți cu tâlhari, pentru că ei sunt la polii opuși, dar vreau să vă arăt câteva asemănări: ei sunt cei mai sinceri și liberi, tâlharii spun că le place păcatul și fac tot ce le vine, și sunt sinceri; sfinții spun că ei iubesc pe Dumnezeu și îl urmează nu de ochii lumii, nici din nevoie, ci în mod liber din dragoste curată, și sunt sinceri și ei. Celelalte pături, sunt mai oficiale, mai puțin sincere, fac mai mult ce se cere, ce li se spune etc. Îi vedem pe sfinți și păcătoși adesea alături. Domnul era în mijlocul vameșilor și a păcătoșilor adesea. Sfinții merg și fac lucrare de evanghelizare și de întrajutorare printre tâlhari adesea.

Cea mai mare putere însă se manifestă când se întrunesc aceste pături sociale într-un singur om. Atunci când un sfânt este și intelectual și muncește să ofere lumii ceea ce ea nu are (Hristos), precum geniile, atunci se manifestă cea mai mare putere: vezi nobilul Avraam, genialul David, cărturarul Pavel, apoi sfântul învățat Augustin, literatul reformator Luther, genialul Calvin, Spurgeon s.a.

Acum te poți vedea și pe tine, poți alege liber unde poți să mergi!

Să nu facem aceleași greșeli!

În China, cele mai mari probleme au venit din comportamentul virusului și din lipsa resurselor. Virusul se multiplică pe nesimțite și repede. Chinezii nu au știut, însă Italienii au fost inconștienți, au bravat spunând: „nouă nu o să ni se întâmple”; dar noi ce facem?! Chinezii au fost depășiți de mulțimea cauzurilor, pacienții îi infectau din lipsa echipamentului, pentru că nu erau protejați cum trebuie. Au murit dintre ei în prima fază, apoi ei înșiși răspândeau virusul. Virusul stă la purtător în jur de șase zile până se manifestă, în general (+,-). De aceea la 5-6 zile o să vedem în statisticile românilor o creștere exponențială. Astăzi am văzut un salt de la 186 la 2017, ceea ce înainte creștea cu 10-15/zi.

Să înțelegem virusul și situația! Izolarea este arma noastră validă! Virusul este, se mișcă! Să stăm în case! Doi; am auzit că medicii în câteva zile vor fi echipați corespunzător, aceasta este o pierdere, medicii vor fi infectați, și ei vor răspândi la rândul lor boala! Cineva să doteze cadrele medicale mai repede!

  1. Stați acasa!

2. Echipați cadrele medicale!

Doamne ajută!

Metoda lui Zhong Nanshan, pulmonolog chinez care a descoperit coronavirusul SARS în 2003

Zhong Nanshan a sugerat modalități simple de a preveni pneumonia Wuhan

Se recomandă să vă clătiți gâtul (orofaringele) cu apă sărată înainte de a merge la un spital sau în alte locuri publice, respectiv  și sa procedați la fel după întoarcerea acasă.

Metoda este următoarea:
  a) dizolvați  sare într-un pahar, apoi luati o “gură” de apa Sărata
  b) ridicați capul înapoi, lăsând apa sărată să scalde zona gâtului
  c) deschideți ușor gura și gargonați cu apă sărată
  d) scuipa apa sărată după câteva secunde
  e) repetați procesul de 3 până la 5 ori

Deoarece virusurile  sau bacteriile ajung în faringe prin pasajul nazal, apa sărată diluată le poate ucide la fața locului, realizând astfel scopul de a preveni infecția.  În timpul SARS, am promovat și supervizat această metodă în rândul studenților mei.  Drept urmare, niciunul dintre studenții din clasa noastră nu a avut febră, frison sau tuse.

Această metodă este simplă, eficientă, ușor de făcut.  Dar cere să fie constantă.

Zhong Nanshan
29 ianuarie 2020

*Republic aceste articol de la https://barzilaiendan.com/2020/03/16/metoda-lui-zhong-nanshan-pulmonolog-chinez-care-a-descoperit-coronavirusul-sars-in-2003/

Și ce să facem în izolarea de acasă?

Am preluat acest articol de la Daniel Brânzei

====

Dincolo de vizionarea unor programe de biserici pe Internet, puteți lăsa computerul să vă inunde cu emisiunile posturilor de Radio Vocea Evangheliei:

Posturi Vocea Evangheliei în România

radio vocea evangheliei timisoara

radio vocea evangheliei suceava

radio vocea evangheliei sibiu

radio vocea evangheliei cluj

facebook rve timisoara

radio vocea evangheliei oradea live

radio vocea evangheliei bucuresti

rve suceava program

+++

Dragi prieteni,
În această situație complicată pentru biserici, datorită faptului că nu se pot ține adunări în urma restricțiilor impuse de autorități, Radio Vocea Evangheliei vine în întâmpinarea tuturor credincioșilor oferind un program special asemănător programelor din biserici.
Duminică 15 martie 2020
9-10 – timp de rugăciune condus de fratii păstori: Petru Vidu, Ioan Joldeș, Alin Faur și Dinu Pop.
10-11 – închinare prin cântări, poezie și predică: pastor Iuliu Centea
11-12 – închinare prin cântări, poezie și predică: pastor Paul Negruț
Vă rog să informați pe toți cei dragi despre acest program.
Se poate asculta in Oradea pe radio FM 92,1 si in Satu Mare FM 94.0
sau pe internet www.rve-oradea.ro
Ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvinteze România și să vindece țara noastră!

Ascuns cu Hristos în Dumnezeu

Prague – The baroque painting of Holy Trinity in church kostel Svatého Tomáše by Karel Škréta (1610 – 1674).

(Coloseni 3:3) Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

Când spunem că viața noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, ieșim din dimensiunea fizică. Este interesant, dar sufletul nostru nu tărăiește într-o dimensiune fizică, și totuși este cea mai importantă parte a noastră, este lăuntrul nostru. Știm că este în noi, când noi murim, el se eliberează și se duce la Dumnezeu.

Acum, apostolul Pavel ne spune că viața noastră este ascunsă cu Hritos în Dumnezeu. Acest lucru înseamnă, că tot ce se întâmplă în viață este mai puțin important decât viața noastră cu Hristos, la fel cum trupul este mai puțin important decât sufletul. Oamenii obișnuiesc să se bucure sau să se întristeze, în funcție de ceea ce au în viața fizică: confort, lucruri materiale etc.

Un om născut din nou, el se bucură de Hristos, chiar dacă nu are multe lucruri materiale, chiar dacă nu are un viitor așa de promițător sau sigur, el se bucură de Hristos, mântuirea și iertarea lui, el se bucură pentru că ascultă de El și face voia Lui oriunde se duce!

Ca să fiu scurt, aceasta este adevărata fericire, care vine din cer! Acest lucru nu trece neobservat, în general are un puternic impact față de cei din jur, un efect transformator, iar omul acela adesea este înâlțat între oameni. Când un om face acest lucru, nimeni nu îi mai poate răpi această fericire, orice i-ar face. Orice prigoană, i-ar adăuga la cunună și merite, iar după dovedirea adevărului va fi înâlțat mai sus. El este pregătit de Domnul pentru asta și știe aceste lucruri!

A avea viața ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, înseamnă să te bucuri în orice clipă de părtășie cu Dumnezeu prin Isus, să ai clipe minunate cu El în Cuvânt și rugăciune, iar acestea să se întâmple, chiar dacă afară ar fi început al III-lea război mondial, chiar dacă o molima ar fi umplut Europa.

Să ne bucurăm și să ne odihnim în acest loc binecuvântat, sigur și neschimbător care este Isus Hristos în Dumnezeu!