Predicarea superficială

„Predicarea superficială care nu atacă elementele extrem de importante ale condiţiei păcătoase și a vinovăției omului, chemînd „toți oamenii de pretutindeni la pocăinţă“ are ca rezultat convertiri superficiale; și avem astfel milioane de oameni care se declară creştini, însă care nu dovedesc în nici un fel că au fost născuți din nou. 

Vorbind într-una despre mântuirea prin har, ei nu manifestă nici un har în viețile lor. 

Declarând cu voce tare că sînt îndreptățiți numai prin har, ei uită că „credinţa fără fapte este moartă” și că îndreptățirea prin fapte înaintea oamenilor nu trebuie ignorată, ca și cand ar intra în contradicție cu îndreptățirea prin credință înainte lui Dumnezeu”. John McArthur.

Așadar: Problemele din teren se trag din predicare.