Suntem inundați de știri care proclamă declinul creștinismului și al moralității creștine. Titlurile anunță pompos dominaţia secularismului, redefinirea căsătoriei și a familiei, triumful cultural al mișcării LGBT și multe alte moduri în care creștinismul își pierde întâietatea și influența culturală.
Un lucru important de reținut este că, deși America a fost liderul lumii creștine pentru o mare parte a secolului trecut, creștinismul nu trăieşte și nici nu va muri odată cu America. Când ne uităm la restul lumii, creștinismul este mai mult decât viu și sănătos. De fapt, crește într-un ritm fără precedent.
Continentul african este pregătit să devină liderul creștinismului mondial. Potrivit Centrului pentru Studiul Creștinismului Global, numărul creștinilor din Africa crește cu o rată de 2,81 % pe an. Poate că nu pare prea mult, dar efectul de multiplicare este imens. În 1900, în Africa erau aproximativ 9,5 milioane de creștini; până în 1970, aceasta a crescut la peste 140 de milioane. Astăzi, numărul este de aproape 685 de milioane, de peste două ori mai mult decât populația Statelor Unite.
În Asia, creștinismul crește cu 1,5% pe an, sunt cu peste 100 de milioane mai mulți creștini acolo decât în America de Nord. Până în 2030, se estimează că vor exista mai mulți creștini în China decât în Statele Unite, deși cu valul actual de persecuții, urmărirea evoluţiei acestei cifre este aproape imposibilă.
https://www.stiricrestine.ro/2021/08/02/cu-exceptia-s-u-a-si-europa-crestinismul-global-infloreste/