În preajma sărbătorilor unii oameni se bucură, alții sunt ispitiți să se certe datorită tensiunilor create cu diverse sarcini, alții se luptă cu întristarea: sunt singur, nimeni nu se gânește și la mine. Oare sunt important? etc.
În privința valorii de sine, Dumnezeu spune că ne-a creat după chipul Lui (Gen. 1,26). Valoarea omului se pare că este inestimabilă chiar și după ce a căzut în păcat și a devenit nelegiuit, pentru că a interzis omului să ucidă pe om exact din acest motiv, că suntem creați după chipul lui Dunezeu (Gen. 9,6).
Însă de ce oamenii devalorizează pe alți oameni? Îmi aduc aminte că odată la școală nu am fost pregătit și am fost ascultat. Trebuia să știu complementul circustanțial de timp, de mod și de loc. Profesor era dl. Lixandru. După cum vedeți, acel moment este înregistrat cu lux de amănunt. În fine, nu am știut, m-a pedepsit cu un băt (mai gros așa). Îmi aduc aminte că m-am simțit ca un animal atunci. A doua oară la lecție trebuia să mă ridic singur în picioare să spun complementul. Am învățat cu soara mea și am știut mai bine ca șefa clasei, care a fost ascultată în aceeași zi cu mine, iar eu am luat o notă mai mare decât ea. Atunci eram un erou. Aveam un coleg care mă trăgea prin școală și spunea la alții ce am făcut.
În concluzie, noi avem valoare, dar odată suntem pregătiți pentru ceva, altă dată nu suntem pregătiți. Când nu suntem pregătiți oamenii tind să spună că nu avem valoare. Este o eroare. Valoare avem, doar că suntem nepregătiți de ceva anume. Dacă ne-am pregăti, dacă ne-ar ajuta cineva, sunt convins că am putea fi aplaudați.
Trebuie să ne pregătim în viață pentru tot ce ne stă înainte, iar mai presus de orice, trebuie să ne pregătim pentru întâlnirea cu Dumnezeu!
romoflorin 