Omagiu Majestății Sale Regelui Mihai I

regele-mihai-1

În perioada aceasta am primit câteva cărți cu ilustrate din viața Majestății Sale Regelui Mihai I al României și despre istoria regalității în România. Am fost marcat și impresionat de Majestatea Sa Regele Mihai în special, văzând cât de iubit de țară este. În 1992 i s-a permis să vină în țară, pentru că trebuie să știm că și după revoluție accesul lui în țară era interzis, până în 1997 când i s-a redat cetățenia română. Dar în 1992 de Paște i s-a permis să vină în țară, și la București a fost întâmpinat de un milion de oameni. Acesta era un record absolut. Niciodată în București nu s-au strâns atâția oameni în stradă. Autoritățile s-au speriat. Regele însă în câteva zile a părăsit țara, fără a crea neliniști autorităților.

ODAwJmhhc2g9NmM5MDIwYzMxMWFjMzJlODllZDM0ZTc5ZjRiMGNlNjE=.thumb

În timp ce citeam aceste materiale, presa anunța că Majestatea Sa Regele Mihai I a murit.

În continuare citez un material scris de fratele pastor Vasile Taloș, despre contribuția Regelui Mihai pentru noi credincioșii baptiști din România.

 

În aceste momente de doliu, noi, credincioșii baptiști din România suntem datori să aducem OMAGIU cu deosebită recunoștință memoriei Majestății Sale, Regele Mihai.

În 1940 a fost interzisă activitatea religioasă a baptiștilor din România și a altor confesiuni religioase. În 1942, baptiștii au fost scoși în afara legii, bisericile închise, sigilate și trecute în patrimoniul altor culte religioase recunoscute; credincioșii amenințați cu deportarea în Transnistria; mulți au fost arestați, bătuți și obligați să renunțe la credința lor.

Prin Decretul-Lege nr. 553 din 31 Octombrie 1944, Regele Mihai a acordat libertate de credință și recunoaștere oficială Cultului Creștin Baptist din România. Considerăm că regele Mihai a fost cu adevărat regele tuturor românilor.

Dorim mângâierea lui Dumnezeu pentru familia regală și pentru toți cei ce simt cu adevărat pierderea Majestății Sale!

Pastor, Vasile Alexandru Taloș

Pe data de 14, 15, 16 decembrie vor fi zile de doliu național.

“Violența este ultima măsură a incompetenților” Regele Mihai I

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s