Ipocrizia

Stim ca ipocrizia este un pacat grozav. Am intalnit pe blogul “Depozitarul lui Dumnezeu” urmatoarea istorisire.

“Mi-a explicat cu cateva zile in urma un prieten in masina ceva asemanator dilemei mele, in adolescenta cand X nu era intors la Dumnezeu si fura lucruri de prin clasa mereu el sarea cu gura primul cu intrebarile, era cel mai saritor, cel mai grijuliu si induiosat cu victima. Suferea si plangea cu pagubitul, daca era nevoie. Ii dadea solutii si incerca sa il ajute sa caute obiectul pierdut. Mai statea si dupa ore cu cel in suferinta ca sa „il ajute”. Folosea aceasta tactica si strategie pentru a se elimina si exclude pe el din ecuatia [potentialilor talhari].”

Mi se pare asa de relevanta in ce priveste ipocrizia. Sunt oameni care fac pe salvoatorii, luan prin inselaciune locul celor cu adevarat tematori de Dumnezeu si acuzand exact lucrurile de care sunt ei vinovati. Oamenii spun: “nu se poate, el este protectorul nostru, cum sa fie chiar el faptasul ?!”.

Numai cei ce recunosc precum marii oameni ai bibliei ca toate meritele sunt ale lui Dumnezeu si ca tot ce suntem sunt prin Harul lui, aceia care nu se incred asa de mult in ei insisi (ca nebunii). Acestia sunt cu adevarat urmasi ai lui Dumnezeu. Ceilalti, uitati-va la roadele lor, dupa roade ii veti cunoaste. Daca tot nu va este clar, aruncati o privire asupra prietenilor lor. Si mai este un indiciu pe care l-am invatat odata la scoala, fii atent la ceea ce spun oamenii in gluma sau la suparare, este o ferastruica spre inima lor.