Prin această sărbătoare, noi marcăm evenimentul istoric extraordinar al întrupării Fiului lui Dumnezeu, al faptului că Dumnezeu S-a făcut om și a locuit printre noi, pentru ca prin unirea Lui cu noi, să putem și noi să ne urcăm acolo unde este El! Parafrazând cuvintele primului mare teolog creștin, Irineu, care a scris pe la anul 180, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut ce suntem noi, pentru ca noi să putem deveni ceea ce este El, adică, cu alte cuvinte, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om pentru ca noi oamenii să putem devenii fii ai lui Dumnezeu! Continuă lectura „Nașterea Domnului nostru Isus Cristos – Iosif Ton”
