In dimineata aceasta citeam in Fapte 12:5
„Deci Petru era pazit in temnita si biserica nu inceta sa inalte rugaciuni catre Dumnezeu pentru el”.
Ma gandeam ca atunci cand este bagat in „temnita” unul dintre noi, biserica nu alearga asa de repede la rugaciune, ci mai degraba pune mana pe telefon, la forurile surperioare, plangeri, relatii, etc. Nu spun ca daca Dumnezeu ne-a binecuvantat cu astfel de relatii sa nu le folosim, insa sunt deranjat de faptul ca oamenii nu mai vin in fata lui Dumnezeu sa ceara sprijinul. De aceea si intarzia rezolvarea! Imi este teama ca lipseste chiar esenta rugaciunii, adica nu mai vrem sa cerem ajutor, ca sa nu ne pierdem meritul victoriei. Vrem sa fim eroi, vrem sa dovedim ca putem sa iesim din orice situatie. La final spunem cu limbaj de lemn „Domnul ne-a dat izbanda” dar in fapt suntem plini de noi ca am fost grozavi. Asta cred ca este spiritul care ataca rugaciunea, „increderea in sine (in pustiul sine)”, in puterile si resursele proprii. De aceea si Domnul se grabeste sa le usuce.
Doamne invata-ne sa ne rugam ca biserica primara! Ei erau plini de Tine – acesta este spiritul rugaciunii!
romoflorin 
Firea noastra uneori poate fi atat de razvratita, incat uneori parca nu vrei sa vorbesti cu D-zeu,vrei sa la incerci pe toate si dupa aceea daca nu reusesti,devii nevoit sa mergi la D-zeu. Tin minte ca mai demult, eram intr-o stare mai proasta, si am mers la cativa oameni cu care as putea vorbi, dar in acel moment nu de asta aveam nevoie, ci sa stau de vorba mai intai cu El.
Asa e, din fire sunte tentati sa facem asta, sa ne descurcam singuri, si nu este rau doar ca lipseste Dumnezeu de acolo. Despre Enoh se spune ca a umblat cu Dumnezeu 300 de ani. El a umblat singur cu Dumnezeu intr’o lume pagana atata amar de vreme. Asta da merit si tarie. Deci exista o virtute sa te lupti, chiar singur impotriva tuturor, cu toate, dar nu fara Dumnezeu, ca asta inseamna in definitiv sa lupti si impotriva Lui.. „Cine nu este cu Mine este impotriva Mea” Matei 12,30
Oare cati mai vedem asta?