Una din cele mai dificile morti este moartea fata de mandrie. Mintea este ingenioasa in nascocirea ratiunilor care vor opri sau amana moartea fata de mandrie.
Oricine a suferit vreodata indreptand lucrurile, isi va aminti sincer despre multele ratiuni si scuze pe care le-a gasit ca sa nu trebuiasca in realitate sa mearga inapoi ca sa ceara iertare. – Bill Gothard
Intr-adevar, nu exista nici un lucru pe care natura omului sa-l caute cu mai multa ardoare decat lauda. Prin urmare, atunci cand natura lui devine constienta de faptul ca darurile sale sunt extrem de valoroase, ea tinde sa fie nejustificat de increzatoare in ele. Nici un lucru nu place mai mult omului decat genul acela de discurs fermecator care ii umfla mandria ce zace ascunsa pana si in maduva oaselor.
Cu toate acestea, Dumnezeu nu doreste ca noi sa ne uitam nobletea originara. Asadar, scarbiti de soarta noastra mizerabila, suspinam; si in suspinul nostru tanjim dupa maretia pierduta. Acestea pot fi realizate si mentinute doar prin Hristos si Duhul Sfant. Toate acestea aduc slava lui Dumnezeu si omul nu isi are merit in acestea, insa el beneficiaza. – Jean Calvin
romoflorin 
Mare har sa intelegi acest text.Multumesc Florin
Alexandru, ma bucur ca vezi asa lucrurile. 🙂 Mare problema mandria asta! Cat de mult castigam atunci cand suntem eliberati de mandrie.
Cuvintele înţeleptului Sirah: „Pentru ce se trufeşte cel ce este pământ şi cenuşă?” (Eccl., 10, 9)
Mandria este azi pricina multor greutati, dar nu vrem sa recunoastem.
Privim in jur. Uitati-va putin ca incepand de la clasa politica pana la baietii de cartieri care fac legea in teritoriul lor, sau badea X care se mandreste ca el a muncit pamantul si merita mai mult decat fratele sau si e in stare sa-i dea in cap pt o palma de pamant-toate sunt sub pecetea MANDRIEI.
Sfântul Augustin spunea: „Dumnezeu s-a umilit; să-i fie ruşine omului să se mândrească”.
„… Hristos S-a deşertat pe Sine. Cel ce ştie aceasta, deci, nu va cugeta despre dânsul lucruri mari niciodată. Căci omul nu are nimic care să nu fie de la Dumnezeu, şi deci să nu cugete lucruri mare despre dânsul. Căci ce ai, zice, pe care să nu-l fi primit? (I Corinteni 4, 7). El a spălat picioarele ucenicilor; şi cel ce ştie aceasta cum s-ar mândri? De aceea zice Hristos: Când veţi face toate cele-ce s-au poruncit vouă, ziceţi că slugi netrebnice suntem. Vameşul numai prin umilinţă s-a mântuit, pe când fariseul prin mândrie s-a pierdut.” (Tâlcuiri la Epistola întâi către Timotei, omilia a XVII-a, p. 186)
„Aşadar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare” (Col 3, 12).
„Adevărat cu cale au numit dascălii cei bătrâni pe mândrie mărire deşartă.” (Din voi. Mărgăritarele Sfântului loan Gură de Aur, p. 31)
„O singură mândrie trebuie să aibă cei ce îi slujesc lui Hristos: să nu slujească nici unei fapte ruşinoase, ci să-şi păzească sufletul liber, să-l facă să ducă o viaţă curată.” {Despre rugăciune, cuvântul I, în voi. Omilii la săraculLazăr. Despre soartă şi Providenţă…, p. 208)