Al face pe Satana egal cu Dumnezeu este o grava ofensa adusa lui Dumnezeu. A inspaimanta oamenii (cu scopuri bune, bineinteles) ca se zbat intre Dumnezeu si Satan, inseamna al face pe Satan egal cu Dumnezeu. Nu putem da atata slava lui Satan si dezonora atat de mult pe Dumnezeu!!
Domnul Iisus nu a spus asta niciodata! El spune ca a venit sa strice lucrarea Satanei. Aratand prin asta ca el (Satan) nu este de capul lui, atotputernic, si nici invincibil. Hristos l-a invins de Unul singur, si inca intr’un trup de slabiciune, neputinta si durere; fara arme, cum am spune noi. Ce infrangere mai umilitoare putea Satan sa primeasca?!
Iisus adauga: „Oile Mele asculta glasul Meu; Eu le cunosc si ele vin dupa Mine. Tatal Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decat toti si nimeni nu le poate smulge din mana Tatalui Meu.” Ioan 10,29
Asta da portret al Tatalui din ceruri!! Asa da Dumnenezeu!! De Unul ca El avem nevoie care sa fie tare! Ne ajunge sa vedem atata slabiciune umana.
Slavit si fie Dumnezeu!
romoflorin 
Despre conceptul de egalitate se pot scrie tomuri intregi. Daca pornim doar de la cuvantul EGALIT//ÁTE= f. 1) Caracter egal; lipsă de diferență; identitate. 2) mat. Relație între două mărimi egale//, ne dam seama ca nu am pus in balans doua egalitati, asadar nu poate exista echilibru.
Dumnezeu nu este nici in echilibru, nici in contraechilibru cu diavoulul. Matematic vorbind sunt doua marimi inegale.
Imi amintesc un discurs al lui Dan Puric, in care spunea ca frumosul creaza ierarhie. Schiller a spus ca „avarul” n-a fost scris pt avar, el oricum n-o sa se recunoasca( o sa rada si el ca vorbindu-se parca de altul), dar piesa se joaca pt ceilalti, ca sa le aratam cum este, sa-i punem in garda, ca sa se pazeasca sa n-aiba confuzii.
Diavolus(greaca)=cel care tulbura. Tulbura asadar, dar de ce? Pt ca noi sa nu credem ceea ce ni s-a spus. Da, ni s-a spus! Pt ca Fiul Omului a fost aici, cu noi, a simtit ca noi si durerea si mangaierea, ne-a invatat, ne-a aratat ca si diavolul exista, ca si pe El a incercat sa-L ademeneasca, satana spunea lui Hristos in pustie: “Toate bogatiile pamantului ti le voi da tie, daca te vei inchina mie”.
Diavolul lucreaza, loveste, striveste tot, face democratie, spunea Puric, din ceea ce nu se poate face democratie, „pt ca in Biserica nu exista democratie, este ierarhie, ingerii nu sunt egali intre ei, apostolii nu sunt egali cu Iisus, prezenta ierarhiei este prezenta monarhiei, eu nu pot sa fiu egal cu tatal meu…ne nastem cum simtul ierarhic. De ce cand te mangaie bunicul esti fericit?(…)Cand un tanar a alergat spre ava( titlu onorific al membrilor clerului monastic), bucuros sa-i spuna ca am scapat de comunism, batranul ava l-a privit si i-a spus: abia acum incepe iadul, s-a taiat capul viperei si veninul intra in trup.”
Excelent discurs!
Petre Ţuţea spunea, despre Biserică
„În afara slujbelor bisericii, nu există scară către cer.
Templul este spaţiu sacru, în aşa fel încât şi vecinătăţile devin sacre în prezenţa lui.Ştii unde poţi căpăta definiţia omului? – te întreb. În templu. În biserică. Acolo eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea şi omul.În biserică afli că exişti.”
Adevar grait-a. Doar in comparatie cu Dumnezeu putem vorbi despre o egalitate, dar egalitate intre oameni, toti suntem egali in fata lui Dumnezeu.
De ce mi-am permis sa aduc cateva cuvintari din Puric sau Tutea? Pt ca doar citind, ascultand cu luare aminte, putem face o selectie, pt ca asa cum spunea Tutea”În afară de cărţi, nu trăiesc decât dobitoacele şi sfinţii: unele pentru că nu au raţiune, ceilalţi pentru că o au într-o prea mare măsură ca să mai aibă nevoie de mijloace auxiliare de conştiinţă.”
Tendinta cãtre echilibru trebuie dictatã de „omul frumos” si nu trebuie sã fie consecinta unei interventii diabolice, care este îndeobste brutalã si ineficientã. Iar preponderenta „frumosului” trebuie înlocuitã neîntârziat cu frumosul simtit din interior si perceput in exterior. Fiecare din noi privim acelasi obiect, sa zicem,dar il percepem diferit, in functie de simturile noastre launtrice.
Paradoxal pe satana nu-l vedem fata in fata, dar il putem simti, ii putem recunoaste forta, cum ? Tot raportandu-ne la Creatorul, in fata caruia suntem egali si in egala masura inzestrati cu libertatea. Libertatea de a alege intre rau si bine/ intre Dumnezeu si satana, nu comparand, ci simtind, pt ca noi, ontologic am fost creati din iubire, prin iubire, cu iubire. Dar despre ce iubire vorbim? Minunile infaptuite prin oameni sunt daruri de sus, pe cand faptele iubirii sunt rezultatul ravnei omenesti. Acea ravna, stradanie continua de a trai in iubire.Iubire pe care Sfantul Ioan Gura de Aur ne-o dezvaluie „Cel ce alearga sa prinda ceva, sta cu ochii tinta si nu se lasa pana nu-l prinde. Iar daca nu izbuteste singur, prinde pe fugar cu ajutorul celor dinaintea Iui, caci el roaga pe cei ce sunt mai aproape de fugarit sa-l prinda si sa-l tina pana cand soseste el. Aceasta s-o facem si noi: cand nu putem ajunge dragostea, sa rugam pe cei ce sunt aproape de ea s-o tina pana sosim noi. Si cand am apucat-o, sa nu-i mai dam drumul, ca sa, nu fuga iarasi. Trebuie sa facem totul, pentru ca s-o stapanim cu grija. De facem asa (la inceput), nu ne mai trebuie multa truda dupa aceea, ba chiar nici o osteneala cat de mica, ci vom strabate calea stramta a virtutii, bucurandu-ne siveselindu-ne”. Cum dobandim aceasta iubire? Pe de o parte prin indepartarea de cele rele, caci zice Apostolul Pavel: „Dragostea nu lucreaza raul”, iar pe de alta la savarsirea binelui, caci zice: „implinirea Legii este dragoste” (Romani XIII, 10).Prin perseverenta si progresivitate iubirea inalta pe om din virtute in virtute. Istoria este drumul de-a lungul caruia Dumnezeu a aprins luminile iubirii in lume, prin multe fapte de indurare, care au culminat cu rastignirea Fiului Sau pentru noi instaurarea iubirii pe pamant e o lucrare de mare amploare la care trebuie sa-si dea contributia fiecare om, pentru a binemerita in fata lui Dumnezeu, care conduce actiunea si poarta greul ei.Acest simt trebuie sa ne conduca in viata!
Medicamentul ne este comun, doctoriile ne sunt oferite în mod egal la toţi, dar vindecarea depinde de voinţa noastră. Cel ce se foloseşte de medicament cum trebuie câştigă sănătatea; cel ce nu aplică medicament pe rana sa adaugă răul şi merge în ruină.” ( Omiliile despre pocăinţă)