Cand eu studiez, copii mei ma ocolesc cu grija, avand un metru distanta de mine, de parca as fi o bomba atomica si s-ar teme sa nu apese vre-un buton si sa explodez.

Cand ma rog, se simt asa de limberi fata de mine, ca vin si se urca in spatele meu, cat mai aproape de capul meu. Amandoi stau acolo daca se poate. Eu stau la marginea patului, asa ca se poate. 🙂

Acum, de ce este asa? Trageti si voi concluziile. Parerea mea este ca atunci cand studiez, “eu-l” este mai mult in control, si copii satu la distanta de “Eu-rile” noatre. Cand eu ma rog, “Eu-l” meu este subordonat lui Dumnezeu prin insasi pozitia trupului, dar nu numai. Asta este mult mai confortabil pentru ei! 😀 

De aceea studiul trebuie sa merga neaparat cu rugaciunea, altfel risti sa fii doar tu in control. Zic eu..