La inceput cuvantul post nu aparea in biblie, ci „sa ne smerim inimile”. Apoi a inceput sa se foloseasca termenul post. Numele de inceput „sa ne smerim inimile” ne arata de fapt esenta postului, scopul lui.
Noi stim ca Dumnezeu sta impotriva celor mandri, dar celor smeriti le da har. Si ne smerim in invataturile pe care ni le insusim, ne recunoastem pacatul cu smernie, evitand mandria. Dam inaietate fratilor, dorind sa ne smerim in relatiile cu oamenii, asa cum ne invata Dumnezeu. Il punem pe Dumnezseu pe primul loc in viata noastra ca sa ne smerim in fata Lui, sa primim binecuvantarea si protectia Lui. Insa este interesant cum din aceasta invatatura esentiala a bibliei despre pocainta si smerenie noi am scos forma concreta a smereniei, si anume postul. Il consideram optional, pentru ca se spune „cand postiti”, si nu pare o porunca, dar uitam ca si rugaciunea este pusa sub aceeasi sintagma „cand va rugati”. Nici ea nu ar fi o porunca, dar vedem ca este arma de baza a vietii spirituale. In biblie rugaciunea de cele mai multe ori este pusa impreuna cu postul.
Oare nu este aceasta o tactica a Satanei, pentru ca el stie ca unii soli ai lui, nu ies decat cu post si rugaciune, nu doar cu rugaciune. Probabil ca el vrea sa se asigura ca anumiti agenti ai lui (duhuri rele) sa ramana undeva acolo.. nu ar trebui sa stam nepasatori de planurile lui.
Sa nu neglijam postul. Adesea auzim de credinciosi care pur si simplu nu se pot elibera de anumite lucruri, au facut tot ce le-a trecut prin minte, au citit, s-au sfatuit, chiar s-au rugat, si nimic nu s-a schimbat. Sa nu neglijam, o ultima arma, dar deosebita, unele duhuri nu ies decat cu post si rugaciune. Postul are in substratul lui invatatura esentiala a Scripturii „Celor smeriti El le da har”.
Intotdeauna cand Dumnezeu vrea sa faca o lucrare deosebita, pune poporul sa se roage si sa posteasca. „Pe cand slujeau Domnului si posteau, Duhul Sfant a zis: „Puneti-mi deoparte pe Barnaba si Saul..” (Fapte 13, 2) Cand Pavel randuia prezbiteri intr’o biserca, se ruga si postea: „Au rânduit presbiteri în fiecare Biserică, şi după ce s-au rugat şi au postit..” (Fapte 14, 23)
romoflorin 
Bunica mea era o femeie simpla dar minunata. Cind aveam vreo problema mergeam la ea si plecam cu promisiunea…”am sa ma rog si am sa postesc pentru tine”. Ani de-a rindul, ne-a dus seara de seara pe genunchi problemele si ani de-a rindul, a postit si a cerut rezolvarea problemelor familiei noastre…de la sanatate, la alunecari de tot felul si probleme financiare. N-a existat vreo problema prea grea si prea covirsitoare pe care sa nu o duca cu credinta in fata Domnului.
Buna mea s-a dus la Domnul in urma cu zece ani…si noi am inceput sa-i simtim lipsa tot mai mult. Lipseau genunchii si postul ei si rezultatele erau din ce in ce mai vizibile. La sfirsitul anului trecut, fiica mea cea mai mica a avut o operatie grea de facut. Erau multe intrebari la care doctorii nu aveau inca un raspuns…ea cazuse intr-o depresie grea iar eu eram lipsita de sprijinul meu de totdeauna…mi-am amintit insa de postul si rugaciunile bunicii mele…si cu 10 zile inainte de operatie, am promis fetei mele ca o sa ma rog si o sa postesc pina la operatie…
Un zimbet larg s-a asternut pe fata ei…Si speranta a stralucit in ochii care erau inecati de disperare. Nu am tinut niciodata 10 zile de post…dar urgenta era asa de mare incit n-am avut nici macar dorinta sa ma apropii de mincare…Daca va spun povestea asta nu este sa ma laud ca n-am cu ce…mai degraba stiu ca viata nu e usoara si toti avem momente grele…si as vrea sa va spun ca rugaciunea si postul sint o forma precisa si sigura de a ne apropia de Dumnezeu, de a ne intarii credinta, de a indraznii la El. Cu cit corpul slabeste cu atit spiritul parca prinde putere…poate pentru faptul ca Satana este nevoit sa ne lase in pace…si cel caruia ii dedicam acel timp se poate apropia mai mult de noi…
Pot sa va spun ca fetita mea…e bine. Si Domnul a raspuns rugaciunilor mele. Si stiu ca va raspunde la fel oricarui crede …caci El iubeste o inima zdrobita.
Asa ca daca aveti vreo problema va indemn sa incercati…’Incercati si vedeti ce bun este Domnul”
rb.
Rodica,
ma bucur pentru experienta ta. Asa este, trebuie sa nu ne laudam singuri, dar in fata lui Dumnezeu este o lauda reala sa continui sa il slujesti cu post si rugaciune. Cand eram in armata inima mea nu vroia sa mai bata bine. Am fost la analize si nu a iesti bine electrocardiograma (sper ca am spus bine), dar mi-a spus ca nu e ceva grav, dar dovada pe hartie nu mi’o putea da. M-am gandit ca aveam doar 21 de ani si nu vroia sa ma demoralizeze. Nu puteam sa tin centura armei pe piept, trebuia sa o ridic cu mana. Cardiacii stiu ce spun. Nu suportam centurile, le largeam cat se putea. Nu puteam dormi pe piept, doar pe o parte. Trebuia sa imi opresc supararile din cauza inimii si nu asteptand sa se rezolve ceva.. Nu stiu ce a fost, unii spun ca poate pe sistem nervos a fost ceva. La fel cum spui tu, nu am mai avut dorinta sa mananc, si am facut asta mai multe zile la rand, dar am simtit si o puternica determinare sa strig la Dumnezeu ca la ultima alternativa. Din armata nu a mai avut niciodata nimic. De fap nici nu am realizat cand sa rezolvat problema mea.
Este ceva profund in practica aceasta divina, postul.