Etichetă: talos

Despre strajeri – fr. Talos Vasile

~ florin ~ 3 comentarii

DE STRAJA IMPREJURUL TURMEI

Mărturisesc, că nu am vrut să iau parte la discuţiile de pe internet, deoarece, anumite duhuri pier numai când nu le bagi în seamă. Cu cât le contrazici mai mult, cu atât se ―umflă‖ mai mult. Apoi, apostolul Pavel ne avertizează cu privire la boala „certurilor de cuvinte‖ prin care se stârnesc, invidia, clevetirile, bănuielile rele, zadarnicile ciocniri de vorbe, care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă. Am aflat însă, că fără ştirea mea şi fără acordul meu, au fost introduse în această dispută, unele afirmații și convingeri ale mele, scoase din context. Da, împărtăşesc convigerea că Dumnezeu a schimbat istoria ţării noastre pentru a pune înaintea bisericilor, uşi deschise pentru Evanghelie; că toţi cei ce avem chemarea de a sluji bisericile în aceste vremuri, ar trebui să fim deschişi la călăuzirea Duhului Sfânt. Împărtăşesc convingerea că numai prin puterea Duhului Sfânt, viaţa şi mărturia bisericilor pot fi înviorate, aprinse şi energizate.

Mă bucur când aflu că adierea Duhului lui Dumnezeu cercetează fraţi şi surori care nu mai vor să fie doar „căldicei‖; că tot mai multe biserici mijlocesc mai întâi pentru pocăinţa lor şi apoi pentru mântuirea semenilor noştri şi vindecarea spirituală a naţiunii. În urmă cu unsprezece ani, în biserica baptistă de pe str. Prof. Iuliu Valaori din Bucureşti au început nopţile de rugăciune. Exemplul acesta s-a extins şi în alte biserici din ţară. Am aflat de la păstorul coordontor al bisericii, că în urmă cu aproximativ patru ani, s-a încercat orientarea adunărilor de rugăciune spre manifestări charismatice şi că din acel moment, biserica s-a delimitat de aceşti lideri. Biserica însă nu s-a descurajat, deşi înţeleg că a trecut prin anumite frământări; a continuat şi continuă să se adune la nopţile de rugăciune. Într-adevăr ar fi o greşeală ca bisericile baptiste să reacţioneze exagerat în aceste împrejurări, şi să se raporteze, aşa cum s-a spus, doar la ―aberaţiile‖ unor charismatici. Continuă lectura „Despre strajeri – fr. Talos Vasile” →

PRIMAVARA BAPTISTA -I- Talos V.

~ florin ~ Lasă un comentariu


In 1973, dupa ce Iosif Ton a scris apelul catre biserici: “Cine isi va pierde viata, o va castiga!”, conducerea Uniunii Baptiste sub presiunea Departamentului Cultelor a demarat procedura excluderii sale din Cult. Conducerea Uniunii Baptiste a anuntat intalniri zonale cu pastorii din intreaga tara pentru a obtine adeziunea acestora la excluderea din Cult a lui Iosif Ton, care era profesor la Seminarul Teologic Baptist din Bucuresti. Cand am aflat despre aceasta initiativa, m-am dus la secretarul general al Cultului si i-am cerut sa renunte la masura de excludere, deoarece problemele semnalate de Iosif Ton (care la acea vreme nu era pastor) au fost scrise la solicitarea noastra, a grupului de pastori din Bucuresti (numit peiorativ “tardelas” de catre cel ce avea sa joace rolul de “zvoner” in cadrul Cultului). I-am spus ca acestea sunt problemele bisericilor pe care le pastorim si ca vor fi pusi in situatia sa ne excluda si pe noi.

Secretarul general a refuzat sa ma asculte si a sustinut ca e vorba de o actiune dusmanoasa dirijata din exteriorul tarii, iar noi cei patru (Vasile Branzei, Iosif Sarac, Pascu Geabou si subsemnatul, Vasile Talos) am fi tzonisti. Stiam ca atunci cand un grup de lideri primeste o anumita eticheta urmeaza si represaliile.

Am plecat spre casa pe jos rugandu-ma sa inteleg ce ar trebui sa fac. In acea seara am scris memoriul pe care l-am adresat presedintelui tarii si in care demascam abuzurile si ilegalitatile comise de Departamentul Cultelor impotriva bisericilor baptiste. Memoriul a fost semnat de 50 de pastori care reprezentau peste o treime din bisericile baptiste din tara. Dupa depunerea memoriului am chemat deschis la post si rugaciune aproape toate bisericile din tara. Raspunsul care a venit de la presedintie a fost ca trebuie sa ne fie respectate drepturile constitutionale. Indata dupa aceasta biruinta, cei mai multi pastori si cele mai multe biserici au inceput sa puna in practica indemnurile din lucrarea “Cine isi va pierde viata o va castiga !”.

A inceput destelenirea! Cei mai multi pastori si credinciosi, indeosebi tinerii, au inteles ca nu mai suntem in “mana lor” ci in mana lui Dumnezeu. Multi s-au eliberat de obligatiile asumate fata de Securitate, au indraznit sa traiasca si sa actioneze liber. Cu toata smerenia as putea afirma ca in acea vreme credinciosii baptisti au experimentat in buna masura libertatea care a venit cu saisprezece ani mai tarziu. In bisericile baptiste din Romania adia vantul de primavara al trezirii spirituale. Ne eliberasem de teama! Ne recastigasem demnitatea! Crestini din alte tari priveau cu admiratie la bisericile din Romania. Casele de rugaciune erau arhipline, mai ales in saptamanile de evanghelizare. Totusi, activitatea bisericilor era restransa in interiorul caselor de rugaciune. Iar unii au continuat sa plateasca un pret pentru dedicarea lor fata de Hristos, fie la serviciu (in cazul membrilor bisericilor) fie chiar cu atentate la viata si reputatia pastorilor considerati dizidenti.