Un articol interesant despre vrajmasi, dusmani, iubirea infinita pe blogul lui „patratosu”. Sunt de acord cu el, stiu ca este un punct sensibil, pentru ca este un subiect intre dragoste si fermitate, intre ingaduinta si infruntare. Insa este un punct slab in crestinatate astazi, un punc rau interpretat si practicat in istorie de catre bisericile traditionale, special catolicii, unde infruntarea potrivnicilor s-a extins la martirizarea lor. Cred ca limita sabiei lui Hristos, este la nivelul cuvintelor si al apartenentei.
Invataturile lui Hristos aduc viata vesnica si putere, doar daca le tinem asa cum ni le-a dat El. In privinta asta trebuie sa fim fermi, razboinici, sa pastram nealterat, nediluat Cuvantul lui Hristos. Toata lucrarea Satanei se limiteaza la atat, sa dilueze/devieze (doar putin) adevarul spiritual, vezi ispitirea Evei – Geneza. Si daca reuseste asta, lucrarea lui este deplina.
Aceasta este sabia de care vorbea Hristos, sabia Duhului, care este Cuvantul lui Dumnezeu. Bine spunea Tozer, dupa cum remintea Marius C, sa nu lasam ca „sabia sa isi toceasca ascutisul..”
Daca mi-as da cu parerea in ce domeniu sabia crestinului s-a tocit,
– noi nu ne mai facem timp sa ne rugam (de aici lipsa de puterea unei vieti sfinte),
– nu mai suntem fideli adunarilor locale, (ele slabind, scade moralul crestinilor),
– suntem prea incurcati cu lumea si ncrengaturile ei (afectand calitatea slujirii spirituale)
– focusul pe Duhul Sfant (trebuie sa cerem mai des calauzirea Duhului, umplerea cu Duhul)
– evidetierea elementelor in care se vede divinitatea lui Hristos (nasterea din fecioara, viata fara pacat, moartea pentru pacatosi, ingroparea si invierea Lui). Acestea fiind elementele mantuitoare si pline de putere ale evangheliei.
romoflorin 