Cunoasterea si educatia

 “Frica de Domnul este inceputul cunoasterii; dar nebunii dispretuiesc intelepciunea si educatia” Pv. 1,7

M-am intrebat mult timp de ce frica de Domnul este inceputul cunoasterii? Am inteles intr-un final ca Dumnezeu a creat toate lucrurile si primii care vor ajunde sa cunoasca cu adevarat ceea ce a fost creat sunt cei care se subordoneaza lui Dumnezeu insusi prin Cuvantul lui. Teama de Dumnezeu te duce la realitatea lucrurilor, exista o foarte mare cantitate de teorii false sau supozitii, presupozitii, ceea ce este adevarat aflam de la Dumnezeu insusi sau prin descoperirile ulterioare, atunci cand cunostinta creste la nivelul respectiv.

Un exemplu este proverbul lui Solomon: = Proverbe 8:31  “jucând pe rotocolul pãmântului Sãu, si gãsindu-mi plãcerea în fiii oamenilor.” Care vorbeste de faptul ca pamantul este rotund si a fost scris prin anul 950 i.Hr. sau cu aprox. 3000 de ani in urma. Insa oamenii de stiinta au descoperit cu mult mai tarziu ca pamantul este rotund, ceea ce pana atunci credeau ca este plat, patrat, etc. Sute si mii de ani ei faceau abstractie de versetele scripturii, care veneau de la Dumnezu.

In cartea proverbelor lui Solomon apar o categorie de oameni pe care el ii numeste « nebuni ». Acestia apar destul de des. Am crezut ca sunt oameni foarte rari acestia, ca sunt chiar acei care isi pierd mintile, dar de fapt pentru Solomon nebun nu este cel in faza ultima cand nu mai are viata sociala, ci nebunii sunt acei oameni mandri, independenti care se cred atot suficienti, pentru ca ei dispretuiesc teama de Dumnezeu, increderea in Hristos pentru mantuire ( adica intelepciunea) sau educatia. Ei se cred deja destepti si de aceea nu simt nevoia sa se educe. De aceea nebunii sunt periculosi, ei isi atribuie niste merite in mod gratuit, sunt tari (incat nu au nevoie de Dumnezeu) sunt destepti (ce rost mai are educatia).

Acum sper ca vedeti si dv ca sunt destui printre noi astfel de oameni.

Adevarata cunoastere

Dacã vrea cineva sã facã voia Lui, va ajunge sã cunoascã dacã învãtãtura este de la Dumnezeu, sau dacã Eu vorbesc de la Mine.  Ioan 7:17  

Omul este o fiinta experimentala. La scoala elevul nu retine ce i se spune asa de mult sau ce spun altii, dar ceea ce spune el retine cel mai mult. Probabil de aceea discutiile interactive in scoli si universitati astazi castiga tot mai mult teren. Dumnezeu spune aici: „Daca face cineva voia Lui, va ajunge sa cunoasca…” Trebuie sa spun ca este falsa ideia filosofilor vechi sau a gnosticilor contemporani, cum ca ratiunea guverneaza, ea are un rol bine definit dar mai degraba experienta guverneaza. Daca omul traieste rau, traieste expeiente rele, poate sa fi invatat cele mai frumoase lucruri, de geaba. Pana un om nu ajunge sa traiasca sau sa implineasca ceea ce invata, cunoasterea adevarata nu se produce. Exista si o explicatie medicala pentru asta atunci cand traim anumite experiente bune sau rele, in creierul nostru se produc niste substante si acelea favorizeaza memoraea. De sunt atatea scoli bune, de ce aveam atatia profesori extraordinari si totusi elevii/studentii sunt inca departe de acele lucruri, probabil ca oamenii trebuie sa invete acest adevar: „Daca face cineva voia Lui, va ajunge sa cunoasca…” asta inseamna ca inainte sa judeci un om ar fi necesar sa merti cu el „o mila” sa traiesti o zi in „cismele lui”, daca vrei sa intelegi un gup de oameni in mod autentic, du-te intre ei, stai cu ei o vreme. Altfel tot ce spui de la distanta este ignoranta.

Daca nu ne cunoastem pe noi insine, nu-L putem cunoaste nici pe Dumnezeu.

Noi nu ne putem avanta spre Dumnezeu pana nu ne dezgustam de noi insine. Noi totdeauna avem impresia ca suntem drepti, curati, intelepti si sfinti (aceasta mandrie este inascuta) daca nu suntem convinsi prin dovezi clare despre propria noastra pacatosenie, nebunie, prostie si necuratie. Iar noi nu vom ajnge la o astfel de convingere daca vom privi doar la noi insine si nu ne vom uita la Domnul, singurul standard de baza pentru noi insine. Noi avem din fire o predispozitie inspre ipocrizie, o imagine lipsita de continut a dreptatii. Nu-l putem cunoaste pe Dumnezeu acolo unde nu este religie sau smerenie. Mintea noastra nu poate sa-L inteleaga pe Dumezeu fara sa-i dea o anumita cinste.

Cunoasterea lui Dumnezeu depinde de cunoasterea de sine.

In absenta cunoasterii eului nu exista o cunoastere a lui Dumnezeu. Nimeni nu se poate privi pe sine fara ca imediat sa nu-si intoarca gandurile spre contemplarea lui Dumnezeu, in care isi are viata si miscarea. Ruina mizerabila in care ne-a aruncat razvratirea celui dintai om (Adam), este aceea care ne obliga in mod deosebit sa ne ridicam priivrea in sus. Fiecare dintre noi, asadar, trebuie sa fie stimulat in asa masura de constiinta propriei nefericiri, incat sa dobandeasca cel putin o cunoastere vaga despre Dumnezeu.  Asadar cunoasterea de noi insine nu doar ca ne indeamna sa-L cautam pe Dumnezeu, dar totodata, prin ea insasi, ne duce de mana, ajutandu-ne sa-L gasim.