(Apoc 3:10) Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului.
Sex: mituri şi adevăr!
Conferinta cu Josh McDowell urmata de Concert Proconsul
12 Aprilie, 2008
Orele 19.30
Sala Palatului
Intrarea libera!
Conferinta pentru parinti si profesori
Sa zidim convingeri sanatoase in vietile
adolescentilor
11 Aprilie, orele 19.00
Palatul Copiilor
Intrarea libera!
mai multe informatii aici
Sex: mituri şi adevăr!
Conferinta cu Josh McDowell urmata de Concert Proconsul
12 Aprilie, 2008
Orele 19.30
Sala Palatului
Intrarea libera!
In Grecia antica Socrate (469-399 BC), era foarte mult laudat pentru intelepciunea lui.
Intr-o zi, marele filozof s-a intalnit intamplator cu o cunostinta si care i-a spus:
„Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studentii tai?”
„Stai o clipa,” replica Socrate. „Inainte sa-mi spui, as vrea sa treci printr-un mic test, numit Testul celor Trei.”
„Trei?”
„Asa este,” a continuat Socrate. „Inainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui.
Primul test este cel al Adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?”
„Nu,” spuse omul. „De fapt doar am auzit despre el.”
„E-n regula,” zise Socrate. „Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu”.
Acum sa incercam testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?”
„Nu, dimpotriva…”
„Deci,” a continuat Socrate, „vrei sa-mi spui ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?”
Omul a dat din umeri, putin stanjenit.
Socrate a continuat. „Totusi mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba – filtrul Folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos?”
„Nu, nu chiar…”
Ei bine,” a conchis Socrate, „daca ceea ce vrei sa-mi spui nu sti daca este Adevarat, nici de Bine, nici macar de Folos, atunci de ce sa-mi mai spui?”
Adevar = libertate
Minciuna = legaturi
“Veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi”. Ioan 8,32
Minciuna leaga pe om. Satana este tatal minciunii. Arma lui numarul unu nu este pacatul ci minciuna, prin ea leaga pe oamnei si ii trage in pacat. Lupta intre bine si rau consta in lupta intre adevar si minciuna, nu este vorba de sabie aici, de carne si sange. Legaturile nu se desfac prin forta, cum ni se spune uneori, ci prin adevar.
Hristos a spus: “Eu sunt calea, adevarul si viata, nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine” Ioan 14,6. Acesta este adevarul, pentru cei ce il cred, il iau de bun, aduce eliberare si vindecare de letaturile si ranile celorlalte minciuni.
Citeam pe blogul lui dan harabula despre un subiect foarte intersant: “Dumnezeul in care nu cred”, sau altfel spus: “Cum este dumnezeu tau?” in care descrie cu o buna oratorie pe Dumnezeu in diferite forme false dar care cuprind un sambure de adevar, dupa cum urmeaza. Voi da un pseudonim fiecarui descrieri, unele apartin lui Daniel altele le complectez eu:
Dumnezeu cameleon
Pentru Paul Tillich, Dumnezeu este “numele acestui adanc si temei infinit si inepuizabil al intregii fiinte”. Si tot Tillich ne indeamna sa traducem cum simtim mai bine si cum ni se potriveste acest termen, in cazul in care nu are prea multa semnificatie pentru noi. Altfel spus, Dumnezeu este pagina goala pe care urmeaza sa scrie fiecare ce I se potriveste, ii place sau ii convine. Nu cred in acest Dumnezeu!
Dumnezseu pensionar
Pentru altii, Dumnezeu este batranul pensionar din balansoar care, dupa ce a pus in miscare masinaria lumii, s-a retras obosit intr-un colt de univers ca sa motaie in liniste si abia daca mai deschide din cand in cand ochii ca sa-si priveasca creatia (era sa zic tarasenia). Lumea merge inainte nu datorita Lui ci in ciuda absentei sale, asemeni unui ceas automatic care continua sa functzioneze in virtutea miscarilor din trecut ce i-au tensionat arcul – absenta care, sa recunoastem totusi, nu deranjeaza prea mult. Nu cred in acest Dumnezeu!
Dumnezeu dragostei indiferente
Intr-o alta viziune, Dumnezeu este Dumnezeul dragostei si de aceea, al mantuirii universale. Asta inseamna ca indiferent de ceea ce faci, de modul in care traiesti si mai ales de atitudinea avuta fata de Isus si de moartea sa ispasitoare, intr-un final vei fi si tu pe-acolo, inghesuit in ultimul vagon al trenului care are drept destinatie cerul. Iubirea lui Dumnezeu devine un fel de cec in alb si libertatea – dreptul de a face orice-ti place si-ti convine. Iubirea divina este antropomorfizata si echivalata cu dragostea omeneasca subiectiva, cea care strecoara deopotriva tantarul si camila, care se emotioneaza in fata criminalului aflat pe scaunul electric si-ar vrea sa-l faca oarecum scapat, pentru ca el este acolo, real, in carne si sange, iar victimele sunt un nume pe o lista, undeva, in urma… Nu cred in acest Dumnezeu.
Dumnezeu automat de cafea
Ce ziceti de Dumnezeul – Automat de Cafea? Introduci moneda rugaciunii tale, a faptei bune pe care tocmai ai facut-o, a ritualului indeplinit constiincios, apesi butonul si…gaaata! Iti ei portia de binecuvantare si o faci cu constiinta multumita a celui incantat de propria persoana si care-si imagineaza ca si Dumnezeu ar trebui sa fie fericit ca are un astfel de exemplar care-l “slujeste”. Si raspunsul trebuie sa vina repede, altfel… Este Dumnezeul care slujeste fara sa pretinda sa fie slujit, care se invarte in jurul nostru ca sa ne implineasca poftele, capriciile, dorintele… Nu cred in acest Dumnezeu.
Dumnezeul fericirii personale
Cu ceva timp in urma, o prietena care a petecut mai multi ani in Scotia, imi povestea despre divorturile din bisericile de acolo; realizate cu usurinta si acceptate de ceilalti, inclusive de lideri. Argumentul? Cat se poate de simplu: Dumnezeu nu vrea sa fim nefericiti. Iar fericirea in versiune moderna, inseamna sa te simti bine tu; se confunda absurd si egoist, cu starea de confort, de bine, de multumire si cu placerea…Un Dumnezeu care nu pretinde, care nu impune, un nume pus pe un ambalaj care nu contine nimic; Apropos: daca asta este fericirea, atunci o doza intravenoasa de heroina rezolva mult mai bine problema. Nu cred in acest Dumnezeu!
Dumnezeul iertarii ieftine
Este Dumnezeul prezentat de Phillip Yancey in ale sale “Tulburatoare Descoperiri ale Harului” – unde iertarea devine ieftina, ca o marfa chinezeasca expusa pe tarabele din piata, iar harul este desaprartit de credinta si pocainta si este acordat cu generozitatea cu care un vanzator afiseaza un discount de 70% la niste alimente pe cale sa expire. Bun scriitor Yancey; dar prost teolog. Nu cred in acest Dumnezeu!
Nu complicam lucrurile, pentru unii credinta este asa de simpla ca nu prea ai ce practica, pentru altii credinta este asa de complicata ca nu poti sa o practici. Trebuie sa ne intemeiem credinta pe Cuvant ca iudeii din Berea; citeam dimineata din Fapte cum Pavel le vestea oamenilor Cuvantul, vorbea cu ei din Scripturi. Nu are importanta de unde ne primim invatatura sau o mostenim, sa o cercetam cu Scriptura altfel ne ratacim.
Descrierile apartin lui danharabula, insa eu recunosc aceste mentalitati si as pune o intrebare: Cu care din aceste “modele de Dumnezeu” te-ai intalnit mai des?
“Sa un te paraseasca bunatatea si adevarul; leaga-ti-le la gat, scrie-le pe tablita inimii tale. Si astfel vei obtine favoare si o deosebita consideratie in ochii lui Dumnezeu si ai oamenilor. » (Pv. 3,3-4)
Bunatatea reprezinta intentia cuiva de a face bine si nu rau, de a sprijini, ajuta, indrepta pe cineva. Insa bunataea combinata cu adevarul rezulta o combinatie extraordinara. In ce sens ?
Daca cineva iti face un bine, apoi iarasi te ajuta, si iti face din nou un alt bine, tu te sesizezi si incepi sa vezi ce este cu omul acela. Primul lucru la care te gandesti este ca oamul acela este binevoitor, insa nu de putine ori observam destui oameni in jurul nostru care la un moment dat ne fac bine, dar nu pentru ca sunt buni si iubesc, ci pentru ca au un interes anume, vor ceva. Este un mijloc de manipulare sa faci un bine cuiva intr-un anumit timp, intelegeti dv, cum este in campanii electorale, sau in relatiile colegiale cand cineva incearca sa te « perie ».
Insa daca cineva este interesat sa iti faca bine dar este interesat si de adevar. Adica atunci cand esti gata sa iei o diecizie gresita, el intervine si incearca sa te opreasca : « Este rau ce faci ! » si daca tu afli in cele din urma ca te-a scapat de o mare pierdere, atunci capeti o deosebita consideratie fata de acel om. Daca ajuti un om nu doar sub forma placuta, pozitiva, dandu-i ceva, facand ceva frumos si bun, ci si in mod mai putin comod dar bazat pe adevar, sa ajuti un om atunci cand tocmai este gata sa fie inselat de un altul, sau cand cineva incearca sa il fure, cand vrea sa ia o decizie pe care tu o intelegi bine ca este gresita. Atunci tu ti seama de contextul mai larg al adevarului si in felul acesta capeti favoare si o deosebita consideratie in ochii oamenilor si chiar in ochii lui Dumnezeu daca urmaresti si binele sufletelor oamenilor prin adevarul lui Hristos.
Sa ne ajute Dumnezeu si la aceasta !
Oamenii adesea nu cauta adevarul ci argumente sa-si sustina propriul punct de vedere, nu ma refer aici la discutia despre iad cu David. Eu cred ca este o predispozitie a fiecaruia dintre noi. Aceasta este o ispita, ar trebui sa nu-i dam curs.
Realitatile lui Dumnezeu sunt obiective, universale, neschimbabile, vesnice. Ar trebui sa ne straduim sa Il gasim cu toata inima, incercand sa depasim propriile noastre „box”-uri.
Intrebarea este: Ce cauti? Argumente ca sa iti sustii pozitia? Sau adevarul (oricare ar fi el)?
Noi suntem liberi acum sa facem ce vrem, fara sa trebuiasca sa fim judecati de altii, dar daca pzitia ta nu este adevarata, intemeiata, constiinta ta nu va fi de partea ta, si ea nu se lasa induplecata. In fine, ceea ce credem acum va avea consecinte in viitor, pe care nu le mai putem evita daca nu facem ceva la timpul potrivit.
Sper sa putem intelege cati mai multi aceste lucruri.
Un frate crestin de culoare care provine din mediu islamic, se lupta prin Adevar cu cei ce dupa ce au plecat din crestinism acum incearca sa convinga si pe altii.
Pentru mai multe detalii intrati pe
Una din trasaturile postmodernismului este ca el se uita la forma si nu la continut. Ceea ce spui nu are asa de mare importanta cat felul cum o spui. Si eu cred ca forma are importanta ei, dar continutul este mult mai important.Dumnezeu spune: „Veniti la mine toti cei truditi si impovarati si eu va voi da odihna” si au venit multi la el insa Iisus ii intreba: Ce vrei sa iti fac? Sa imi capat vederea. Si il ajuta. Altcineva a venit si i-a spalat picioarele cu lacrimile ei, a inteles Domnul ce vroia: „Pacatele iti sunt iertate!” i-a spus Domnul. Domnul nu a spus nimanui: Nu ai spus cum trebuia. Asa te-a invatat rabinul? sau Cum vi si ma deranjezi in casa la omnul acesta, nu vezi ca discutam ceva important? Forma, felul, pentru Domnul nu conta, continutul, ce vroiau oamenii aceia era mai important.
Citesc bloguri si vad cum marea majoritate povestesc, pun tot accentul pe felul cum spun, cu fantezie, cu farmec, nu pe ceea ce spune. Si nu pot sa spun ca nu ma fascineaza, dar cand vad ca continutul este relativ sau schimbator, atunci pot sa spun ca noi am abandonat ratiunea.
Adevarul elibereaza, adevarul lumineaza, da viata, tot asa cum lipsa lui te leaga, te adoarme, dar nu un somn al odihnei ci al mortii.
Existsa o pace de la Dumnezeu si exista o pace de la Satana.
Oare cati mai stau in taina sa discearna?
romoflorin 