Despre rugăciune – 2-

De multe ori când ne rugăm spunem în general ce avem în noi, ne descărcăm și ne eliberăm. Acest lucru este bun într-un sens, dar dacă ne uităm la rugăciunea Tatăl nostru, pe care Domnul Isus ne-a dat-o ca și model, acolo vedem trei părți, partea introductivă: care se ocupă de Dumnezeu, partea de cuprins: care se ocupă de noi, și partea de încheiere: care se ocupă tot de Dumnezeu. Ceea ce observăm este că în rugăciune trebuie să ținem nu doar privirea în sus, ci si inima, mintea și cuvintele noastre la cele de sus, iar pe noi să ne introducem printre cele de sus, să ne integrăm, să intrăm în cele cerești.  Continuă lectura „Despre rugăciune – 2-„