Ci cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun. (1 Tesaloniceni 5:21)
Toate lucrurile îmi sînt îngăduite, dar nu toate sînt de folos; toate lucrurile îmi sînt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpînire pe mine. (1 Corinteni 6:12)
În ultimile decenii tehnologia a avansat foarte mult și mijloacele de comunicare în masă și la distanță. Această evoluția schimbat mult modul de viață în ultimul timp. Cercetătorii au încercat să analizeze efectele secundare și pozitive și au ajuns la anumite concluzii. Noi le vom analiza în special pe cele ale cercetărorilor creștini.
Dumnezeu la început a oprit intenția oamenilor de a zidi un turn (turnul Babel ) împărțindu-le limbile. De atunci oamenii s-au împrăștiat pe toată fața pământului și s-au format popoarele și culturile.
Cercetătorii bibliei au concluzionat că Dumnezeu a hotărât așa pentru că pornirile oamenilor erau rele, și pentru ai împiedica să se unească să facă răul cu putere, le-a împărțit limbile.
Apoi Dumnezeu a mai făcut un lucru. Continuă lectura „Cum ne afectează lumea virtuală și ce ar trebui făcut?”
