Una din experientele din viata lui Jonathan Edwards care i-au marcat viata a fost dupa cum spunea:

“ Pe cand ma plimbam prin padure pentru a ma mentine in forma, in 1737, dupa ce am descalecat intr’un loc mai retras, asa cum aveam deseori obiceiul, pentru a ma plimba si a contempla si a ma ruga, am avut o viziune care pentru mine a fost extraordinara, a slavei Fiului lui Dumnezeu, ca Mijlocitor intre Dumnezeu si om, si a harului minunat, maret, curat si sfant si a dragostei Lui si a umilei si blandei lui supuneri. Acest har care a aparut atat de calm si de slavit, s-a ivit maret deasupra cerurilor. Mai aproape decat puteam eu sa-mi dau seama, persoana lui Hristos mi s-a aratat inconjurata de o stralucire coplesitoare si atat de mareata incat mi-a inghitit toate gandurile si conceptele, fapt care a continuat timp de o ora; asa incat, in tot acest timp lacrimile imi curgeau suvoi si plangeam in hohote. Am simtit cum dogoarea sufletului se goleste si este anihilata intr’un fel pe care nu as stii cum sa-l exprim altfel; sa stai intins pe jos si sa fii plin doar de Hristos; sa-L iubesti cu o dragoste sfanta si curata; sa te increzi in El; sa traiesti prin El; sa-I slujesti si sa fii perfect sfintit si curatit, cu o neprihanire divina si cereasca.”

Si sa tinem cont ca era un intelectual erudit si nu un sentimentalist entuziast. Oare noi ce fel de experiente avem astazi cu Dumnezeu?

cu binecuvantari