Concediul lui John Piper

Am primit pe mail acest material, mi se pare iteresant de citit, mai ales de catre lucratori si orice slujitor al lui Dumnezeu.

Sa fiti binecuvantati!

Concediu

28 Martie 2010

http://www.desiringgod.org/Blog/2317_john_pipers_upcoming_leave/

Aşa cum poate aţi auzit deja în predica de pe 27-28 Martie, prezbiterii dând dovadă de mult har, au aprobat pe 22 Martie un concediu pe perioada căruia voi lipsi de la Bethlehem începând din 1 Mai până pe 31 Decembrie 2010.

I-am rugat pe prezbiteri să ia în considerare cererea aceasta de concediu datorită unei percepţii crescânde că sufletul meu, căsnicia mea, şi modelul slujirii mele au nevoie de o verificare din partea Duhului Sfânt. Pe de o parte, îi iubesc cel mai mult pe Dumnezeu, pe soţia mea, pe cei cinci copii şi familiile lor; iubesc deasemeni slujirea pe care o fac prin predicare, scriere şi conducere în Biserica Bethlehem. Sper ca Domnul să-mi mai dea cel puţin încă cinci ani ca şi pastor cu predicarea şi viziunea la Bethlehem.

Dar pe de altă parte, văd câteva specimene de mândrie în sufletul meu care, cu toate că nu se ridică la nivelul descalificării din slujire, mă întristează, şi şi-au pus amprenta asupra relaţiei mele cu Noël şi cu alte persoane dragi mie. Cum să îmi cer scuze faţă de voi, nu pentru o faptă specifică, ci pentru carenţe continue de caracter şi pentru efectele acestora asupra tuturor? O voi spune acum, şi o voi spune fără îndoială din nou: îmi pare rău. Odată ce nu am doar o singură faptă către care să arăt acum, văr cer pur şi simplu să-mi faceţi parte de un spirit de iertare; şi vă asigur cât de mult pot că nu cad la pace, ci fac război cu păcatele mele.

Noël şi cu mine suntem tari ca o stâncă în angajamentul unuia faţă de celălalt şi nu există nici cea mai mică adiere de necredincioşie din partea niciunuia dintre noi. Dar, aşa cum le-am spus şi prezbiterilor, “tare ca o stâncă” nu este întotdeauna o metaforă care satisface din punct de vedere emoţional, mai ales o femeie. O stâncă nu este imaginea caracteristică cea mai bună unui partener sensibil al unei femei. Vreau să-i spun lui Noël în acest al 41-lea an de căsnicie că o preţuiesc mult, şi vreau să i-o spun într-un fel care poate fi cel  mai bine exprimat făcând un pas înapoi din orice implicare publică, pentru o vreme.

Nicio căsnicie nu este o insulă. Pentru noi doi lucrul acesta este adevărat în două feluri. În primul rând, Noël şi cu mine suntem cunoscuţi pe dinafară şi dinăuntru de câţiva prieteni de la Bethlehem – cel mai îndeaproape cunoscuţi de către colegii şi prietenii noştri vechi David şi Karin Livingston, şi de un grup de femei de încredere în ceea ce o priveşte pe Noël şi de un grup de bărbaţi în ceea ce mă priveşte pe mine. Amândoi dăm socoteală faţă de aceştia, suntem cunoscuţi, consiliaţi şi sprijiniţi în rugăciune de către ei. Sunt extrem de mulţumitor pentru contextul plin de har, transparenţă şi încredere întâlnit în mijlocul conducerii bisericii Bethlehem.

În al doilea rând, căsnicia noastră nu este o insulă prin faptul că atât lucrurile tari cât şi defectele care o caracterizează au consecinţe asupra altora. Nicio persoană care se învârte în cercul familiei noastre şi prietenilor noştri nu rămâne neatins de carenţele noastre. Rugăciunea mea este ca acest concediu să se dovedească a fi vindecarea sufletului meu dinlăuntru, prin inima lui Noël, şi înafară către copiii noştri şi familiile lor, şi mai departe către fiecare dintre cei care se poate să fi fost  răniţi datorită falimentelor mele.

Diferenţa dintre acest concediu şi concediul sabatic pe care l-am luat cu patru ani în urmă este că atunci, în timpul acelui concediu sabatic am scris o carte (Ce Cere Isus de la Lumea Aceasta). Timp de 30 de ani, nu m-am desprins de pasiunea productivităţii publice. În concediul acesta am de gând să mă desprind de toate. Nicio carte scrisă. Nicio pregătire pentru predică sau predicare. Nicio consemnare pe blog. Niciun mesaj twitter. Niciun articol. Niciun raport. Nicio lucrare scrisă. Şi nicio programare pentru a conferenţia. Există o singură excepţie locală – sfârşitul de săptămână din Octombrie dedicat Conferinţei Naţionale Desiring God cuplată cu convocarea inaugurală a Colegiului şi Seminarului Bethlehem. Noël a fost de părere că ar trebui să menţin trei angajamente de a conferenţia pe plan internaţional. Motivul este că dacă ar merge şi ea şi dacă am planifica acele evenimente foarte bine, ele ar putea fi nişte perioade deosebite de reîmprospătare de care am avea parte împreună.

Prezbiterii au stabilit un grup care va ţine legătura cu mine şi faţă de care voi da socoteală pe perioada acestui concediu. Din grup fac parte David Mathis, Jon Bloom, Tom Steller, Sam Crabtree, Jon Grano, Tim Held, Tony Campagna, şi Kurt Elting-Ballard. Cinci dintre ei au petrecut timp cu Noël şi cu mine în ultimele două luni, pentru a ne ajuta să discernem înţelepciunea, scopul şi natura acestui concediu. Ei au adus pe 22 Martie recomandarea finală înaintea prezbiterilor.

I-am rugat pe prezbiteri să nu mă plătească pe perioada concediului. Nu cred că mi se datorează această plată. Ştiu că prin plecarea mea cauzez mai multă muncă pentru alţii, şi îmi cer scuze pentru aceasta celor din echipa de slujire. Nu numai, dar sunt şi alţii care ar putea folosi un asemenea timp de concediu. Cei mai mulţi bărbaţi şi femei care lucrează nu au libertatea să facă un asemenea pas înapoi. Prezbiterii nu au fost de acord cu cererea mea de a nu fi plătit în timpul concediului. Noël şi cu mine le suntem profund recunoscători pentru dragostea aceasta. Vom căuta faţa Domnului cu privire la cât din suportul financiar să dăm înapoi bisericii, pentru a acoperi măcar parte din povara financiară.

Personal, privesc la aceste luni de concediu ca la o relansare a ceea ce sper că vor fi cei mai smeriţi, fericiţi şi roditori cinci ani din cei 35 de ani la Bethlehem şi 46 ani de căsnicie. Vreţi să vă rugaţi împreună cu mine pentru aceasta? Şi vreţi să ţineţi aproape de biserică cu toată tăria voastră? Fie ca Dumnezeu să facă din aceste opt luni de zile cele mai bune luni pe care le-a cunoscut Bethlehem vreodată. Ar fi caracteristic lui Dumnezeu, ca El să facă cele mai mari lucruri când eu nu sunt aici. “Nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sînt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească” (1 Corinteni 3:7).

Vă iubesc şi vă promit că mă voi ruga pentru voi în fiecare zi.

Pastor John