Plansul – cel mai mare strigat

Luca 7:11 În ziua următoare, Isus Se ducea într-o cetate numită Nain. Împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi norod mult.
Luca 7:12 Când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată că duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al maicii lui, care era văduvă; şi cu ea erau o mulţime de oameni din cetate.
Luca 7:13 Domnul, când a văzut-o, I s-a făcut milă de ea, şi i-a zis: „Nu plânge!”
Plansul este cea mai puternica forma de rugaciune adesea. Femeia aceasta era singura, nu avea sot, in vremea aceea, cele fara sot nu prea aveau ajutor la nevoie, nu avea putere financiara, era vaduva. Acum starea ei se inrautati-se asa de mult ca pierduse tot ce avea, pierduse si pe singurul ei fiu. Probabil s-a zbatut pentru el cat a putut, a incercat intr’o parte in alta si nu s-a putut face nimic. Acum.. fiul ei era mort si il ducea pe ultimul drum. Cata durere putea avea in sufletul ei aceasta femeie.. Si Domnul Iisus ii sune: „Nu plange!” Ce cvinete trebuie sa fi fost acestea pentru aceasta femeie singura si fara ajutor. Nu mai putea face nimic. Dar chiar si in conditiile acestea, cand pentru noi nu mai exista nici o speranta, dar in schimb aveam multa durere, Domnul Iisus poate spune: Nu mai plange!
Luca 7:14 Apoi S-a apropiat, şi S-a atins de raclă. Cei ce o duceau, s-au oprit.
Unii se pot gandi: „Dar ce cuvinte sunt acestea? Cum poate spune unei asemenea femei sa nu planga? Cata durere are ea..” Insa cuvintele Domnului niciodata nu sunt neintemeiate, cuvinte goale, fara motiv. El s-a atins de racla. El opreste cursul natural al lucurilor, curs care o defavoriza pe vaduva. El poate schimba circumstantele vietii tale, poate opri blestemul, moartea si necazul. Poate pune mana pe racla. Oamenii aceia s-au oprit. Oamenii nu mai pot inainta cand Hristos Intervine. Toti il cunosteau, stiau cine este, auzise ca facea minuni. S-au oprit automat, se asteptau sa faca ceva, se asteptau sa faca ceva neobijnuit. Nu te uita doar la tine, priveste la El, poate face lucruri neobijnuite. Haideti sa ne punem nadejdea in puterea Lui, in El.
El a zis: „Tinerelule, scoală-te, îţi spun!”
Luca 7:15 Mortul a şezut în capul oaselor, şi a început să vorbească. Isus l-a dat înapoi maicii lui.
Iisus are o calitate unica, El poate vorbi mortilor. Acestia Il aud si sunt supusi cuvintelor Lui. Cuvintele lui Iisus sunt Duh si viata spunea in alta parte. El prin Cuvant ne-a creat si pe noi si toata lumea pe care o vedem. Tot prin cuvant ne-a nascut din nou, a doua oara. Atunci cand Iisus a vorbit baiatului, acesta a auzit si s-a scutat in capul oaselor. Cat de usor a fost pentru Iisus sa ajunte pe aceasta vaduva, sa invie din morti pe acest copilas. Cat de mare este Iisus! Cat de multe poate fac El pentru noi atunci cand vrea. Ar trebui sa avem mai multa incredere in caracterul Lui si sa venim la El mai des cu viata noastra. O facuse fericita pe aceasta vaduva! Parca o vad nascuta a doua oara. Are din nou baietelul ei viu. Cata bucuri trebuie sa fi avut atunci!
Luca 7:16 Toţi au fost cuprinşi de frică, slăveau pe Dumnezeu, şi ziceau: „Un mare prooroc s-a ridicat între noi; şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.”
Luca 7:17 Vestea aceasta despre Isus s-a răspândit în toată Iudea şi prin toate împrejurimile.
Din toata intamplarea aceasta, vad un lucru: ca trebuie sa iti plangi starea, sa vii la Dumnezeu cu necazul tau, sa iti arati durerea, sa nu o ascunzi de El. Sa nu ii inchidem inima noastra prin raceala, dand atata timp lumii si noua, iar inaintea Lui sa nu venim decat putin, rar, si cu lucruri care nu sunt din inima noastra. Sa ne apropiem de El cu toata inima, sa nu ne ascundem de El, sa ne varsam inimile inaintea Lui si atunci el va invia si „mortii” pentru noi daca va trebui.

2 gânduri despre „Plansul – cel mai mare strigat

  1. Foarte interesant acest articol,mi-a placut tare mult si voi reflecta mai mult la viata in ceea ce priveste slujirea.Cand D-zeu spune ceva ,cred ca El are intotdeauna si o motivatie.Sunt multi oameni suferinzi care vor trai si vor muri fara sa inteleaga de ce tragediile le-au curmat vietile.Dar ca si Iov,cu totii invatam lectia dura ca D-zeu nu este obligat sa ne explice faptele Sale.Niciodata nu vom reusi sa trecem peste dezamagirile vietii,daca nu invatam aceasta lectie.,,D-zeul nostru este in cer ,El face tot ce vrea”(psalm 115:3).Puterea de patrundere a mintii omenesti este limitata si,in cel mai fericit caz,partinitoare.Constient sau inconstient,intreaga viata ne construim un sistem launtric de credinta care ne este proprie ,credinta intr-un univers al ordinii si dreptatii,guvernat de Cel ce l-a creat.Si,cand aceasta fortareata interioara care ne da siguranta,este distrusa,viata noastra isi pierde intelesul-daca nu cumva totusi patrundem misterul si gasim o explicatie.Adevarul este ca toti ne simtim vinovati cad lucrurile nu merg bine,si tanjim dupa o mangaiere,o vorba calda ,alinatoare.Convingerea mea este ca trebuie sa ne incredem in D-zeu pana la capat.

    Pe de alta parte stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce-l iubesc pe D-zeu,si anume spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau.(Romani 8:28).Ajuta-ne Doamne la toti!!!

  2. Lectia invatata de la Sf. Ap. Pavel: sa nu-i plangem pe morti numai pentru ca sunt morti!Stoicii nu se inselau atunci cand insirau moartea printre lucrurile indiferente. De vreme ce Hristos a biruit moartea, crestinii nu mai trebuie sa se intristeze ca aceia care nu au nici o nadejde. Plansul de care vorbesc Sfintii Parinti nu are nimic in comun cu acest doliu.
    Cel mai important temei scripturistic pentru plans il gasim in Fericirea a doua -la Matei 5, 4, respectiv Luca 6, 21 -acest indemn spre plangere avand autoritatea rostirii lui de catre Insusi Mantuitorul Iisus Hristos. Avem, asadar, in Predica de pe Munte, indemnul cel mai sigur spre plangere, dar nu spre orice fel de plangere caci, Sfantul Ioan Gura de Aur, talcuind aceasta fericire in Omiliile sale, spune ca acest cuvant nu se adreseaza acelora care plang pentru fel de fel de pricini, ci acelora care plang pentru pacatele lor.Ca si Sfantul Vasile cel Mare, care in Cateheza sa adresata tinerilor, se foloseste din belsug de citate din operele filosofilor pagani pentru a arata frumusetea crestinismului si a le valorifica pozitiv, asa si Sfantul Ioan Gura de Aur, in excursul exegetic intreprins pentru fericirea a doua, reliefeaza ca fiind pozitive starile sufletesti ale celor care plang moartea copiilor sau a sotiei sau a unei rude -caci ei se departeaza de cele ale lumii din cauza plansului si durerii care pun stapanire desavarsita asupra lor. Se foloseste, asadar, de aceasta imagine ca sa arate apoi ca mai multa filosofie decat aceasta vor arata cei ce-si plang pacatele lor, asa cum trebuie sa le planga.
    Modelul suprem invocat de Sfantul Ignatie Briancianinov este Insusi Mantuitorul Iisus Hristos care „a lacrimat cu lacrimile Sale intrutotsfinte, pentru Lazar cel mort de patru zile; Dumnezeu-Omul a varsat dumnezeiestile Sale lacrimi pentru orasul in care furnica multime mare de oameni, pentru poporul care nu si-a dat seama de venirea lui Dumnezeu”.
    Pentru Sfantul Ioan Scararul, legile ascezei sunt deja o participare la Patima lui Hristos:
    „Izvorul apelor lacrimilor se naste din lemn, adica din rastignirea trupului cu patimile si poftele lui”.
    „Dupa cuvantul Sfantului Ioan Damaschin, pocainta este intoarcerea de la viata impotriva firii, de la diavol la Dumnezeu prin asceza si nevointa; mai mult, ea este o intoarcere de buna voie de la pacate la virtutile opuse acestora. Semnele pocaintei sunt parerea de rau si schimbarea mintii, in vreme ce insusirile mintii sunt zdrobirea inimii, lacrimile, respingerea pacatului si iubirea virtutilor”.
    P. Staniloae afirma ca nu e gresit ca lacrimile sa fie considerate ca stand intr-o legatura speciala cu pocainta. Ele (lacrimile) nu trebuie sa lipseasca nici din pocainta incepatoare, desi e mare deosebire intre lacrimile fricii de la inceput si lacrimile iubirii, de pe treptele superioare.
    Pocainta este un mijloc de restaurare a legaturii cu Dumnezeu si cu aproapele. Pentru acest motiv, ea este considerata „al doilea Botez” si precede Taina Sfintei Impartasanii, a comuniunii depline cu Hristos. Pocainta este Taina Impacarii cu Dumnezeu si cu semenii, fiindca aduce in sufletele credinciosilor acea armonie care vine de la Dumnezeu.
    Citeam undeva o afirmatie care oarecum contopea doua din subiectele deja tratate pe blog, cel despre omul nou si cel despre stiinta si religie si anume ca in ceea ce priveste credinta noastra ortodoxa, sintetizata in Crez, este imposibil sa se verifice prin mijloacele stiintei. Ce procedeu experimental poate dovedi ca Hristos este Fiul lui Dumnezeu ? Sau dogma Sfintei Treimi ? Stiinta crestina este Suprema pentru ca in ea se cuprinde totul, stiinta pamanteasca este partiala, fiind plina de lipsuri. Stiinta crestina este dezvaluita de Har omului curatit de patimi si imbunatatit, stiinta lumeasca vine de la o oarecare lumina a mintii omenesti. Sfantul este Omul realizat, savantul este infirm in cunoasterea lui.
    In Vechiul Testament avem marturia Prorocului David care graieste: „Izvoare de apa s-au pogorat din ochii mei, pentru ca n-am pazit legea Ta”(Ps. 118, 139), si iarasi: „Pacatul meu l-am cunoscut si faradelegea mea n-am ascuns-o. Zis-am: Marturisi-voi faradelegea mea Domnului”

    Sa meditam putin asupra acestor texte si vom observa ca plansul adevarat este o isprava paradoxala a mintii: e metanoia, adica saltul mintii dincolo de sine, in alt plan al intelegerii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s