Siguranta

porumbelStanca1„De ce imi ziceti: „Doamne, Doamne!” si nu faceti ce spun Eu? Va voi arata cu cine se aseamna orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele si le face. Se aseamana cu un om care, cand a zidit o casa, a sapat adanc inainte, si a asezat temelia pe stanca. A venit o varsare de ape, si s-a napustit sivoiul peste casa aceea, dar n-a putut s’o clatine, pentru ca era zidita pe stanca”. Luca 6,46-48.

Ce insemnatate au aceste cuvinte pentru noi in mod concret? M-am gandit de multe ori si adesea intelegeam ca este vorba de efortul uman la mijloc, adica „a face”, sa fac ce spune Domnul. Dar acum imi dau seama ca garantia succesului consta in ceea ce face El – Stanca, nu in ceea ce fac eu – casa.

Cand eu zidesc pe stanca, ea ma va tinea pe mine nu eu pe ea. Cand eu voi zidi pe nisip voi cadea pentru ca nisipul este moale, icapabil sa ma tina.

Biblia ne spune ca Diavolul este vrajmasul nostru. Cand noi suntem ziditi in Hristos, in lagamant cu El, si continuam sa ramanem in El, sa chemam Numele lui in fiecare zi in viata noastra, cand vine vrajmasul, Iisus il intampina la fel ca si atunci cand era pe pamant. In pustie putea sa ii demaste toate ispitele: „Daca esti tu Fiul lui Dumnezeu porunceste pietrei acesteia sa se faca paine” Toate ispitele eram anulate cu Scriptura. Iisus are un discernamant complet, perfect. Nu poate fi inselat practic. Atunci cad Diavolul consuma din timpul Domnului, Acesta a putut sa ii spuna: „Pleaca Satan’o!” si acesta nu a putut sa nu plece. Noi nu putem face asta! Pe noi nu ne asculta, pentru ca avem pacat, ne are la mana. Discernamantul nostru nu este perfect, si este sub nivelul diavolului. Cand Satana a cerut sa incerce pe Petru, Domnul Iisus i-a spus asta, iar Petru putem spune ca habar nu avea ca este urmarit si invidiat de cineva. Nici chiar neprihanitul Iov nu putea sa discearna pana intratat incat sa inteleaga ca Satan l-a cerut sa il cearna.

Mai intelept si mai sigur este sa ii ceri lui Dumnezeu sa te ocroteasca decat sa o faci tu singur.

Domnul Iisus niciodata nu a avut probleme in tratarea spiritelor rele, acestea fugeau de El si se agitau mai inainte ca El sa le vorbeasca ceva. Ele Il stiau cine este: „Sfantul lui Dumnezeu”, „Fiul lui Dumnezeu”. Chiar daca erau cu legiunile, il implorau ca unul singur. Se pare ca numarul lor nu micsoreaza natura si puterea lui Iisus. Natura se supunea lui Iisus:  hrana se inmultea atunci cand trebuia, apele il sustineau, furtuna tacea. Oamenii ramanea cruciti: „Cine este acesta de porunceste furtunii!?!” Indiferent de reactia noastra, un lucru este sigur: impreuna cu El se pare ca nimic rau nu se poate intampla.

Chiar daca noi mai suntem indoielnici, cum de altfel si ucenicii au fost, perfectiunea caracterului Sau complecteaza nesiguranta noastra. El stie sa ne pazeasca pana la sfarsit.

Binecuvantat sa fie El – stanca noastra!

Un gând despre „Siguranta

  1. Trupul gol

    Mă regăsesc pe nisipul rece şi strig cu putere să vină cineva să ma elibereze de carapacea Negrului Stăpân.
    Sunt o perlă şi-mi doresc libertatea pe care am avut-o odinioară. Cine ar putea să mă elibereze? Dacă totul era pustiu, nici marea nu a îndrăznit să se apropie.
    Stând în tăcere şi tremurând de frig, simt cum sunt lovită şi aruncată din acel loc. Nu ştiam ce se întâmplă dincolo de carapace şi cine a putut să mişte forţa Negrului Stapân. Şimţeam că pamântul a rămas în urmă, ceva – nu ştiam ce – mă ridica, mă înălţa. Dar, deodată, carapacea care mă ţinea închisă, s-a deschis! Stând într-un colţ, îmi era teamă să privesc, mă gândeam că voi fi răpită de un alt demon. Dar, nu s-a întâmplat aşa. Deschizând ochii, în faţa mea stătea imaginea unui trup gol. M-am întrebat în sinea mea: Un trup gol şi fără suflet? Este posibil aşa ceva? Raspunsul nu mi l-am putut da, avea însă puterea de a cerceta şi de a-l ajuta. Trupul m-a aşezat în palmă cu atâta grijă şi cu o dorinţă nebună de a mă cunoaşte. Eram buimacă, nu mai ştiam ce este bine şi ce este rău. Din palma lui am ajuns în acel gol. Golul m-a înconjurat şi mi-a arătat fiecare trăire a acestui trup şi dorinţa lui de a se căi şi de a fi mântuit. Plângeam şi zâmbeam în acelaşi timp, iar sufletul îmi spunea că nu sunt o perlă oarecare, ci o perla a Luminii.
    Într-adevăr, eram o perlă verde, o perlă a credinţei şi a luminii. Din acel moment am fost martora renaşterii. Trupul gol a fost umplut cu un suflet binecuvântat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s