Dezvolare si spiritualitate

Sunt cu citirea Bibliei în Geneza, la început. Seminția lui Cain a născut dezvoltare științifică și culturală. Fiii lui au fost părinții tuturor fermierilor, părinții tuturor cântăreților, părinții tuturor fierarilor. Seminția lui Set însă a adus închinarea la Dumnezeu pe pământ.

Seminția lui Cain, deși a fost cultă și dezvoltată, au construit cetăți, a distrus lumea în final prin violență, vezi răzbunarea lui Lameh de 70 de ori câte 7, și stricarea întregii omeniri prin păcat. Seminția lui Set a instituit închinarea la Dumnezeu pe pământ prin Enoh, care a umblat cu Dumnezeu 300 de ani, apoi a fost răpit, prin viața lungă și binecuvântată a lui Metusalem, de 969 de ani, și prin salvarea omenirii, prin Noe, care a făcut arca pe care i-a poruncit Dumnezeu să o facă.

Nu trebuie să respingem cultura și dezvoltarea științifică, precum a făcut cultura Amish, sau alte grupuri anti dezvoltare, ci să le punem în slujba lui Dumnezeu ca David, prin muzică în închinare și inovația în luptă, sau ca Pavel, care a fost corturar și a folosit poșta pentru răspândirea Evangheliei și ucenicia spirituală pentru creșterea bisericii.

Să fiți binecuvântați!