O mamă avea două fete. Una era agreată de ea, alta nu. De multe ori conștiința o cerceta că nu este bine ce face, că trebuie să se schimbe. Odată, mama era în camera ei și dintr-o dată a auzit sunete în camera de alături. A strigat: ”Este cineva acolo?” La care fata nepreferată a răspuns: ”Nu! Sunt doar eu.”
În realitate fata a exprimat: ”Nu este cineva important acolo…, dar este cineva, nu așa de important, eu, fata mai puțin dorită”.
Mama a înțeles imediat mesajul dureros al fetei care se simțea respinsă. A fost zdrobită în inima ei de răspunsul fetei, a mers la ea și a îmbrățișat-o plângând, cerându-și iertare pentru comportamentul ei. De atunci relația lor s-a îmbunătățit semnificativ.
Să nu nedreptățim pe nimeni, în mod conștient, niciodată. Lucrul acesta în suflet se resimte cu multă greutate și cu un efect foarte puternic.
- Un caz real cules de la un curs de consiliere.