Un tânăr de zece ani lucra la o fabrică din Napoli. Visul lui era să devină cântăreţ, dar primul lui profesor l-a descurajat: „Nu eşti în stare să cânţi”, i-a spus. „N-ai voce de loc. Când cânţi, scoţi aceleaşi sunete ca nişte jaluzele prin care flutură vântul”. Dar mama lui, o sărmană ţărancă, l-a îmbărbătat şi l-a lăudat şi i-a spus că ea ştia că el cântă bine, că deja sesiza un progres şi că va merge şi desculţă, numai să economisească bani ca să-i plătească orele de muzică. Lauda şi încurajarea acestei femei simple au schimbat viaţa acelui băiat. Numele lui era Enrico Caruso şi el a devenit cel mai mare şi cel mai vestit cântăreţ de operă al epocii sale.