„Nu fiti ca un cal sau ca un catar fara pricepere, pe care’i strunesti cu un frau si o zabala cu care’i legi, ca sa nu se apropie de tine” Ps. 32, 9 („cand nu vor sa se apropie de tine” in alta traducere)
Intradevar, unor oameni Dumnezeu le pune fraul si zabala greutatilor, suferintelor si necazurilor, ca sa’i aduca la El. Negresit, Dumnezeu nu face acest lucru cu bucurie, dar, daca n-are incotro, foloseste si metoda aceasta, caci:
„El voieste ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta adevarului” 1Tim. 2,4
In acest scop, El poate recurge si la unele mijloace mai aspre.
Fraul si zabala nu sunt placute nici calului, nici catarului, cu toate ca ele ar putea fi socotite podoaba lor. Calul nu primeste bucuros sa ii pui hatul in gura. Cate unul este deprins, si deschide gura; altul insa misca din cap la dreapta si la stanga, ceea ce inseamna ca nu ii place, cu atat mai mult sa poate spune asta despre bici Sunt cai pentru care nu e nevoie de bici; este destul o vorba, un indemn. Un asemenea cal isi cunoaste stapanul si stapanul isi cunoaste calul.
Exista credinciosi care n-au nevoie sa fie loviti cu biciul, pentru ca ei sunt gata sa asculte de voia lui Dumnezeu si umbla smeriti inaintea Fetei Sale. Astfel de oameni sunt binecuvantati din plin. Trebuie inteles ca smerenia nu inseana tristete, sau apasare, dimpotriva zambet si bucurie in ciuda incercarilor sau greutatilor, pentru ca noi trebuie sa ne hranim cu voia Tatalui.
Altii au nevoie si de mijloace mai aspre. Dumnezeu stie cum sa se poarte cu fiecare si ce mijloace sa intrebuinteze. Noi nu trebuie sa il silim sa ia masuri mai aspre. Sa lasam la alegerea Lui mijloacele intrebuintate si sa fim multumiti cu soarta noastra.
Avem insa indemnul acesta sa ne deschidem inima si viata fata de Dumnezeu. Este cel mai mare bine pe care ni-l putem face noua insine.
Dumnezeu sa ne ajute!
romoflorin 