Citeam de dimineata in Romani 5, 21

 

“… dupa cum pacatul a stapanit dand moartea, tot asa si harul sa stapaneasca dand neprihanirea, ca sa dea viata vesnica prin Iisus Hristos, Domnul nostru.”

 

Aici Pavel pune semnul egal intre stapanirea pacatului si a harului. Sunt la fel. Multi crestini cred astazi ca pacatul te stapaneste, in multe forme, te inrobeste, dar cand este vorba de harul lui Dumnezeu, pe acesta trebuie tu prin vointa si straduinta ta sa il pastrezi. Adica tu esti cel care il “stapanesti” intr-un fel. Aici apostolul Pavel ne da o invatatura mult mai linistitoare si eliberatoare, mai realist, conform cu exerienta zilnica. Mi se pare si mult mai dreapta. Daca noi suntem slabi, dominati, corupti, cum poti sa pui o sarcina care stii din start ca nu ai pe ce sa o asezi? Ma gandesc cum au ajuns oamenii la astfel de convingeri?

 

 

Exista o responsabilitate a credinciosului dar tocmai aici este mirarea ca responsabilitatea este efectul harului care stapaneste pe cei ce si-au dat inima si sufletul lui Hristos. Gandurile omului, vointa lui si stradania lui sunt niste lucruri asa de slabe ca tot ce pui pe seama lor cade. Satana probabil de aceea tine sa puna accent pe cele slabe, pentru ca daca facem asta, suntem o prada sigura. Cand insa ne bazam pe puterea Harului de a stapani in viata celui credincios atunci se fortifica in viata lui si acestea mai slabe de care vorbeam, „harul va stapani dand neprihanirea”. Nu neprihanirea aduce harul, ci harul aduce neprihanirea. Ce ordine minunata!

 

Dumnezeu sa ne lumineze.