
În 1517 Martin Luther aduce reforma în Biserica Catolică, conștiința spirituală s-a trezit întâi la germani apoi țara după țară s-a trezit, producând o mulțime de lucruri extraordinare. S-a trecut de la superstiții la a face totul ca pentru Dumnezeu . Max Weber în cartea s-a ”Etica protestantă” spunea că reforma a adus progresul Europei, al științei și al economei în asamblu.

Apoi trezirea conștiinței spirituale s-a dus în Anghlia, de acolo în America, în care puritanii cautau un loc unde să își poată trăi credința conform Bibliei. Apoi trezirea conștiinței s-a dus în toată lumea: Africa, India, China, Corea de Sud producând efecte fantastice.

La revoluția franceză, în 1789, istoricii observă cum trezirea conștiinței spirituale a fost deturnată spre trezirea conștiinței naționale. De acum evlavia a fost inlocuită cu patriotismul. Și la fel ca în cazul trezirii conștiinței spirituale, această trezirea a conștiinței naționale a cuprins țară după țară în toată Europa, înlocuind evlavia cu patriotismul, care nu mai era caracterizat de dragoste și sfințenie, ci de revolte și violențe.
Iată ca valul acesta tinde să cuprindă întreaga lume, iar creștinii cu greu discern că trecerea de la conștiința spirituală, la conștiința națională, este ca trecerea de la lumină la întuneric. Înlocuirea evlaviei cu patriotismul, este ca înlocuirea aurului, cu fân și trestie. Dragi creștini, dacă vrem să fim cei mai buni patrioți, să căutăm împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, asta face cel mai mare bine patriei noastre. Țările sunt bune, ca sufletele noastre, dar dacă le scoți din voia lui Dumnezeu, le pierzi.
Isus spunea: ”Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” Matei 6,33.