Cei mai buni șoferi

În ultimul timp am văzut o înmulțire semnificativă a indienilor în București, în special pe biciclete și pe scutere cu Glovo, Food Panda etc. Încă de la început am fost impresionat de modul cum circulă în trafic. Au un mers armonios, pot să văd că au învățat acest lucru de la păsări și animale ce au ei prin India. Eu mai văzusem intersecții în India cu sute de mașini care se intersectau fără reguli, și nu se atingeau unii de alții.

Am văzut odată un indian pe scuter cu cască, cum făcea un semn în trafic unui tânăr cu trotineta și îi făcea semn de negatie cu mâna, apoi indica spre casca lui proprie. De aici se înțelegea elocvent că nu e bine să circule cu trotinetă fără cască. Mi-a plăcut foarte mult.

Odată fiind în trafic cu mașina, m-am băgat în fața unui indian cu scuterul, voiam să îmi cer scuze, aveam viteză mică. El ma evitat cum evită pasărea în sbor un ebstacol, cum ocolește peștele în apă un alt pește, armonios ca apa. Nici nu s-a enervat, nici nu s-a întors, parcă nici nu a observat. Am fost impresionat… Eu efect terapeutic, de sare și lumină pentru traficul din București.

Și în plan spiritual avem de învățat, să ne conducem viața după Cuvântul lui Hristos, armonios, evitând obstacolele, fără să întoarcem rău pentru rău, să ne desăvârșim arta răbdării, îngăduinței și a echilibrului în viață.

Vă las o imagine din ceea ce am vorbit până acum!