Am ascultat de curand intr’un mesaj despre indemnul de a zambi si beneficiile acestuia. Era un mesaj in biserica. M-am gandit adesea daca sambetul nu este decat o „fata”, postura pe care o luam cu un interes anume. Este clar ca expersia pe care cineva o are pe chip este mai importanta decat hainele cu care se imbraca. Un zambet transmite: „Imi placi. Ma faci fericit. Ma bucur sa te vad.” Dar pentru ca un zambet sa transmita aceste lucruri trebuie sa fie unul sincer, nu un ranjet. Sunt unii care nesocotesc ranjeul, si folosesc asta ca scuza ca sa nu zambeasca niciodata. E falsa aditudinea si argumentul acesta. Cand un zambet e mecanic il respingem. Surasul trebuie sa fie adevarat, sa incalzeasca inima si sa vina din suflet, acel suras ce se vinde scump pe piata zambetelor. Copii stiu cel mai bine sa zambeasca: din suflet si cu multa lumina in ochi 😀

Acum problema care se pune este: am motiv ca sa zambesc? Motivul ar fi respectul pentru oameni, care niciodata nu sunt lipsiti de valoare. Iar daca sufletul este greu, nu putem astepta ca el sa se usureze pentru a incepe sa zambim. De fapt zambind, ajuti la usurarea acestuia, nu prin incordarea a patru muschi in loc de 74, cati se incordeaza cand esti trist, ci prin generozitatea ta si reactia celor din jur. Domnul spune sa facem altora ce vrem ca ei sa ne faca noua. Asta are efect direct asupra noastra, adica asta vei simti tu in sufletul tau, exact ce faci tu celuilalt.

Oamenii de specialitate spun ca de fapt noi nu suntem asa de afectati de ceea ce ne fac altii noua, ci de ceea ce le facem noi altora. Tot trucul este sa nu te lasi starnit sa faci rau, atunci esti la adapost. Deci zambetul de ajuta in primul rand pe tine, apoi ceilalti iti vor fi recunoscatori pentru caltura pe care le’o oferi.